zambet si inspiratie
se mai vede zapada si pe fondul frunzelor uscate ies in evidenta copacii; pe unele trunchiuri se vad lastari epicormici scurtati de caprioare, iar pe altele
veruci, iesite din diverse cauze din tesutul de pluta (Cambium cork) 🙂
a devenit mai putin necunoscuta pentru ca am vazut o particica din ea…
si ajungand la paraiasul din vale, mi-am pus in gand ca in viitor sa-l urmez pe firul apei, de jos in sus, spre izvor; e ceva realizabil, cam la fel cum am ajuns in timp, sa strabat la pas o mare mica parte din zona in care traiesc 🙂
de pe valea abrupta, pe-un drum ce s-a deschis in fata mea si de la care nu m-am abatut deloc de data asta nici in stanga, nici in dreapta (ca nu aveam papucii potriviti si stratul de frunze era inghetat la nivelul solului) 🙂
am tot coborat, zambind la frumusetea padurii, in decembrie 🙂
am ajuns la padurea din zare si de la marginea ei, printre varfuri, mi-am zarit curtea, ei nuu… nu si cainele c-ar fi fost prea de tot si foarte-foarte 🙂 tentatia de a schimba cateva reguli de siguranta pe care eu le respect cand ies in natura, a fost extrem de mare 🙂
am cantarit rapid, argumente pro si contra fata de fiecare dintre cele doua moduri posibile de a ajunge acasa si am ales sa trec valea abrupta, de-a latul printr-o padure total necunoscuta in loc sa o ocolesc de-a lungul, pe calea cea cunoscuta si sigura; singura dilema a fost drumul din padure-stiam ca exista dar nu si unde anume era…
petice de verdeata decorate cu frunze uscate sau invers; n-am colindat toata padurea, doar putin pe-o margine 🙂
desi pare goala si tacuta de la distanta, au aparut o multime de ciuperci…
in forme si culori variate, de nu te mai saturi sa le privesti 🙂
azi, prin padurea in care mi-as putea petrece ore intregi, ca e frumoasa;
frunze uscate pe jos, marcescente si colorate pe crengi, o multime de ciuperci pe trunchiurile taiate, un cuib pe langa care am trecut mereu si in frunzis nu l-am vazut 🙂
zambet si frunze zdrobite sub pasi; prin padure, azi 🙂
mai sunt pasari, miroase a toamna si la fiecare pas descoperi cate ceva;
pe la liziera cateva gentiane si turtele nu se pun, ca-s peste tot prin iarba 🙂
