A plouat

pana la amiaza si cand s-a oprit, am plecat spre o padure pe un traseu bine stabilit pe care insa, l-am tot schimbat pe parcurs ca n-am vrut sa dau, buna ziua, la nimeni 🙂

ploaia a lasat urme peste tot, suntetul paraiasul insotindu-ma cea mai mare parte din drum dar auzind voci in spatele meu, schimb directia gandindu-ma de ce sunt si alti oameni prin padure: pai da, adunau ciuperci, gălbiori (Cantharellus cibarius), in special;

Cateva picaturi

de ploaie m-au ajuns la marginea padurii, pe care am strabatut-o voiniceste pe-o curba de nivel, neavand sens sa caut drumul bun in desisul pinilor din liziera; cu multa grija am ajuns la paraias, unde cateva broscute iesisera sau poate, coborasera din padure,  pe pietre 🙂

iesind din padure dincolo de paraias, cum nu mai aveam mult-cca. 1 km 🙂 pana in sat, nu m-am mai grabit deloc si nici nu mi-a pasat ca ploua pentru ca nu mai vazusem niciodata… eii, sigur ca am mai vazut, dar niciodata asa de multe molii cu noua picatele 🙂

In padure

intr-un loc umbros, o soparla fara picioare, in mijlocul cararii; usor, cu o crenguta, i-am schimbat directia, ca nu se stie cine mai trecea pe acolo 🙂

la soare, in alta padure, inca un grup de moșișoare vazute in treacat; si nu, astea nu sunt (inca) pozele clare si frumoase, despre care  ziceam 🙂