Si cand

am ajuns la padurea din zare si de la marginea ei, printre varfuri, mi-am zarit curtea, ei nuu… nu si cainele c-ar fi fost prea de tot si foarte-foarte 🙂 tentatia de a schimba cateva reguli de siguranta pe care eu le respect cand ies in natura, a fost extrem de mare 🙂

am cantarit rapid, argumente pro si contra fata de fiecare dintre cele doua moduri posibile de a ajunge acasa si am ales sa trec valea abrupta, de-a latul printr-o padure total necunoscuta in loc sa o ocolesc de-a lungul, pe calea cea cunoscuta si sigura; singura dilema a fost drumul din padure-stiam ca exista dar nu si unde anume era…