Conserve de carne vie (2)

    Un mare număr de viespi parazite, grupate în familiile Ichneumonidae, Braconidae, Chalcididae ori Proctotnipidae, veşnic călătoare şi lipsite de viaţă socială, asigură existenţa progeniturii într-un mod original. […] In ce priveşte modul cum larvele de viespi reuşesc să conserve cât mai multă vreme hrana vie, ipoteza lui J.H. Fabre rămâne şi astăzi valabilă.

Continuă lectura „Conserve de carne vie (2)”

Conserve de carne vie (1)

    Un mare număr de viespi parazite, grupate în familiile Ichneumonidae, Braconidae, Chalcididae ori Proctotnipidae, veşnic călătoare şi lipsite de viaţă socială, asigură existenţa progeniturii într-un mod original. Viespile care sapă căsuţe în pământ sau construiesc cuibul pe ziduri aşază o conservă „vie” lângă ou, după care căpăcesc locuinţa. Altele, care nu sunt înzestrate cu instinctul constructiv, îşi introduc pur şi simplu ouăle într-o conservă „vie”, unde larva îşi va duce viaţa ca într-o adevărată pensiune. […]

Continuă lectura „Conserve de carne vie (1)”

O mierla neagra

se hranea ieri dimineata cu fructe de lemn câinesc (Ligustrum  vulgare) din apropierea unui prun; sunt multe prin zona, raman peste iarna (sunt toxice

pentru om, deci nu le culege nimeni) dar e dificil pentru mierle sa ajunga la ele din cauza crengutelor scurte si subtiri pe care sunt dispuse;

Continuă lectura „O mierla neagra”

Planta sfântă a druizilor (2)

    Fără îndoială că vâscul prezintă un deosebit interes ştiinţific. Viaţa lui de semiparazit face în continuare obiectul unor cercetări ştiinţifice, iar complexa relaţie parazit-gazdă încă nu este complet limpezită. Nu mai puţin interesantă este calea prin care acesta se răspândeşte.

Continuă lectura „Planta sfântă a druizilor (2)”

Duminica

ultima din ianuarie, cu soare si petice de cer albastru, cu zapada in strat nou, proaspata si alba peste tot; dar e deja obisnuita in peisaj 🙂

pe drum e ghetus, pe dealuri strat gros de zapada si astea ma cam limiteaza si ma tin in casa… si uite asa pentru o clipa m-apuca un dor de… ei nuu, nu de verde, ci unul de duca… dar imi trece repede 🙂

Planta sfântă a druizilor (1)

    Fructele, divers şi viu colorate, solitare când sunt mari, adunate în grape sau ciorchini când sunt mai mici, şi păstrate şi peste iarnă când culoarea lor face un contrast izbitor cu albul imaculat al zăpezii, îşi semnalizează de la distanţă prezenţa. Pieliţa colorată, miezul dulce sau făinos al fructului reprezintă o momeală irezistibilă. Ea ascunde sămânţa care asigură perpetuarea speciei.

Continuă lectura „Planta sfântă a druizilor (1)”

Tresar ușor

la zgomotul neasteptat de pe pervazul ferestrei din spatele casei, zărind pentru o clipă o umbră ce dispare. Zâmbesc și puțin surprinsă deschid geamul uitandu-mă în toate direcțiile fără sa văd ceva anume, nici urme pe zăpadă nu sunt. Dar știu ca nu mi s-a părut așa că mă uit mai atentă spre un loc unde este o mică intrare în podul casei și daa… de acolo iesea un bot mic cu doi ochi vioi ce mă studiau, 🙂 Ne-am studiat reciproc câteva momente și apoi fiecare și-a văzut de treabă, ea în pod și eu pe afara.

Continuă lectura „Tresar ușor”