Un loc pustiu

fara urme de pasi omenesti, o ruina si-n apropierea ei o piatra de mormant cu litere ce nu se mai pot deslusi; dar, pe tablita aplicata ma surprind anii…

incerc sa-mi imaginez viata oamenilor de atunci prin aceste locuri si scot pentru inceput curentul electric, frigiderul, masina de spalat, telefonul, televizorul, internetul, tractoarele, drujbele si multe altele si la final, chiar ca-ti vine sa te intrebi: „ ce-or fi facut oamenii aia,  ziulica-ntreaga?”  🙂

Cand, intr-o primavara

a nins in aprilie si s-au rupt multe crengi prin pomi, n-aveam o scara sa le dau jos; am vrut sa imprumut una, dar afland respectiva persoana intentiile mele, mi-a zis masurandu-ma cu-n zambet ironic: „NU POTI!

am acceptat atunci ca nu mi-o imprumuta si-am zambit la ironie; acum am o scara pe masura (si e mea) cu care, sigur ca pot 🙂

In gradina mea

este zapada si nu-mi fac griji ca o sa ma aglomerez cu lucrarile prin ea; stiti deja, ca incepand cu  a doua decada  putem pune cateva seminte 🙂

pentru ca nu sap pamantul, patrunjelul rasare singur an de an, loboda la fel, spanacul l-am semanat in toamna, mai ramane sa-mi pregatesc mazarea si hasmele si sa-mi fac un plan… dar fiecare lucru, la vremea lui 🙂