Cu invitatie

notata din timp in agenda dintr-un motiv bine determinat, la sfarsit de aprilie am colindat la pas dealurile din zona, alaturi de… o persoana 🙂

la fiecare pas a fost zambet, uimire si mirare, tacere sau povesti frumoase intrerupte uneori cu… „de ce?!?” 🙂 si completate apoi cu alte povesti… care-au tinut fix trei zile si trei nopti ca-n orice minune 🙂

P.S:  :) din motive personale, am inchis comentariile aici dar daca ai un gand pe care vrei sa mi-l transmiti in legatura cu aceasta poveste, foloseste e-mailul din Contact sau altele, daca le ai :)

„Cam acum un an”

… asa incepe un e-mail primit azi de la cineva, care imi spune ca incercand sa identifice niste insecte a ajuns pe blogul meu 🙂 si cred ca tot de atunci citeste zilnic, ceea ce scriu 🙂

    Mai sunt oameni, care trec zilnic pe blogul meu, pe unii ii cunosc personal pe ceilalti inca nu, desi chiar mi-ar placea sa stiu… cine sunteți 🙂 Sigur ca n-am cum sa aflu, daca voi nu-mi scrieti. Sunt o persoana ca oricare alta si daca vreodata vreti sa vedeti zona in care stau si pe care o arat putin cate putin sau sa ma cunoasteti, incepeti simplu, cu un comentariu.

     Daca ceea ce scriu aduce cuiva un zambet, eu sunt multumita 🙂

Un loc pustiu

fara urme de pasi omenesti, o ruina si-n apropierea ei o piatra de mormant cu litere ce nu se mai pot deslusi; dar, pe tablita aplicata ma surprind anii…

incerc sa-mi imaginez viata oamenilor de atunci prin aceste locuri si scot pentru inceput curentul electric, frigiderul, masina de spalat, telefonul, televizorul, internetul, tractoarele, drujbele si multe altele si la final, chiar ca-ti vine sa te intrebi: „ ce-or fi facut oamenii aia,  ziulica-ntreaga?”  🙂