zambet si inspiratie
in urma cu trei ani pastea un cal, care nici macar nu era al meu si locul era atat de înțelenit incat eram departe de a cultiva ceva 🙂
de atunci am depus ceva efort, acum doar aerisesc solul fara sa sap si imi cultiv toate legumele de care am nevoie 🙂
si ce poate iesi din el, intr-un filmulet primit pe e-mail 🙂
au trecut multi ani de la prima incercare si experienta ei se vede 🙂
fara urme de pasi omenesti, o ruina si-n apropierea ei o piatra de mormant cu litere ce nu se mai pot deslusi; dar, pe tablita aplicata ma surprind anii…
incerc sa-mi imaginez viata oamenilor de atunci prin aceste locuri si scot pentru inceput curentul electric, frigiderul, masina de spalat, telefonul, televizorul, internetul, tractoarele, drujbele si multe altele si la final, chiar ca-ti vine sa te intrebi: „ ce-or fi facut oamenii aia, ziulica-ntreaga?” 🙂
Țăranul Trică Apciu avea un purcel, o scoafă, o sută de găini, o vacă, un bou, patru rațe, trei curcani, un câine rău și o casă frumoasă. Mai avea nevastă și copii. Purcelul îl mâncă de Crăciun, scroafa de Paști. Vaca o contractă.
le stiu de multi ani; 🙂 imi vin in minte cand intalnesc oameni inaintati in varsta pe care-i vad si ii aud in diverse situatii si carora, din start, le atribui un munte (Muntele înseamnă înţelepciune, adevăr şi frumuseţe.-Goethe)
Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
din vale, prin care am trecut ieri 🙂
nu, nuu m-am dus cu mere ci mi-am luat un suc facut din morcovi, sfecla rosie si mere 🙂 ca le au si ei pe ale lor;
no, imi place ca-s românca, chiar daca port nume unguresc 🙂
imi plac românii, ca-s oameni harnici, veseli si frumosi (cei pe care ii cunosc eu) 🙂
imi place tara, ca are de toate: paduri, ape, munti, dealuri si câmpii, cer si mare de-un albastru nesfarsit 🙂
imi place limba româna si graiurile românesti; prin ea/ele poti exprima /citi/scrie fara oprelisti despre toate cele mai de sus si inca despre multe, multe altele 🙂
uneori, duminica 🙂 sa curat dimineata santuri, pe motiv ca nu ajung la apa ca sa-mi spal papucii sau invers, daca vreti 🙂
adica, dupa ce mi-i spal, nu pot sa ies (fara sa calc iar in noroi) cu ei curati pe drum 🙂
care merg pe jos si de sus in jos si de jos in sus pe drumul asta, printre ei ma numar si eu :); un drum uscat de altfel, pana intr-o dimineata cand…
serie de…” nu stiu cum se cheama”, cazangiul duce ramasitele in locuri doar de el stiute si fara sa se uite in spate sau pe unde trece, le pierde pe drum;
fericiti ca apa curge iar pe teava la halau deci si prin curtile lor, satenii n-au nici o treaba cu treburile celui mai de seama ungur din sat… (con)satean ?!?
( De seamă = important, însemnat; cu trecere.)