Cand soarele

se ducea spre asfintit si la orizont aparea un curcubeu, primesc pe mail o poezie; e frumoasa  tare si nuu, nu-mi este dedicata mie 🙂
se-asaza peste lume
cate-o toamna
si ploua mult, si des, alene
ca uneori, in plina vara,
ma-ntreb de nu cumva
sunt semne
de ingerasi ascunsi
anume prin cotloane
ce plang, se zbat, sunt tristi
pesemne
ca oamenii nu-i vad,
nu-i simt de la o vreme
si tot ce isi doresc sa faca
e sa coboare toamna
mai devreme
sa ploua mult, si des, alene
si oameni sa se-ascunda
prin cotloane
sa vada ei pe pielea lor
cum este
sa nu mai poti trai
ca-ntr-o poveste
n-are titlu, da’ autoarea zice:  eh, a inceput sa-mi fie draga ploaia; am geamul laaarg deschis, […], ploua incet, canta pasarele, e acel aer pe care numai ploaia il aduce […]

E vineri

si inca ploua, de data asta linistit dupa furtuna furioasa de ieri 🙂

si e ultima data cand am coborat dupa lapte, ca uite asa, m-am hotarat brusc in dimineata asta sa renunt… eii, nuu nu sa beau lapte ci sa-l mai cumpar de la cineva… inainte ca sa mi se para ca in locul florilor de mai laptele incepe sa aiba alt miros sau gust, unul de prostie si ipocrizie 🙂

Ploaia

a ajuns incet si pe deal, ca se vedea la orizont de dimineata; au tacut si-apoi au disparut si pasarile din renglotul vecinilor, s-au stins si vocile oamenilor din sat, ramanand doar sunetul picaturilor de ploaie 🙂

a venit la fix si mie-mi convine pentru ca azi fac curat prin casa 🙂 ei nuu, nu si prin ganduri, ca nu e cazul 🙂 si daa, stiu ca e sarbatoare… si ce daca?!

In plina vara

cand eu aveam alte planuri pentru ziua de duminica, ploua continuu de ieri si afara sunt 14 grade C; trezita in zori de sunetul picaturile de ploaie de pe acoperis si  al catorva, ce cadeau constant in pod, am iesit afara 🙂

mi-am scos fortat cainele din adapost, l-am plimbat prin livada uda apoi am dus tigle bune in pod schimbandu-le zgomotos pe cele fisurate, asa ca sa raman in topul povestilor din sat ca iar lucrez intr-o zi de duminica… ca nu v-am povestit cum sau in ce zile s-a nimerit sa-mi desfac, caramida cu caramida si cu muuult zgomot, ultimul horn 🙂