Pe frunzele ude

calc usor, nici un zgomot nu se aude caci gandurile mele au ramas intr-o zi de vineri depanate intr-un ghem, la intrarea in padure 🙂

vad ciuperci pe care le stiu, incerc sa le surprind formele si frumusetea iar la grupul de ghebe si la pastravul de fag, argumentele mele pro si contra (de a le culege) s-au batut cap in cap si sigur ca cele cu n-am au fost mai amuzante si-au castigat asa ca toate au ramas acolo… pana data viitoare 🙂

E vineri

si no, ar fi tare fain sa am o poveste de genul „cobor in sat” si sa va spun cum am constat ca a disparut subit buda la o casa din vecini insa, am ales sa s-o tai la padure, dupa un frumos rasarit de soare 🙂

prin livada mare, cea neingrijita sunt multe pasari sedentare, vad si-un cuib la inaltime, care sunt suta la suta sigura (cat e plus sau minus, chiar nu conteaza) ca-i de veverita si ajung la padurea-n care frunzele-s ude sii…  daa, nu suna sub talpi 🙂

E vineri

si cobor mai jos de sat sa caut o floare (n-am gasit-o toamna asta) si sigur ca ma intorc acasa pe alte ulicioare si acum, n-am cuvinte… adica am, insa nu vreau sa spun ce surprinsa si fara zambet am ramas

cand am trecut prin sat si am vazut copaci imensi, taiati si transformati in lemne de foc la unele case si la altele, oameni adunand in gramezi frunzele de nuc si fumul inecacios, se imprastia pana mai sus de curtea mea 🙂