Mai mult de-un ceas

statusem intr-o zi de mai intr-o poiana cu urzici, uitandu-ma dupa diverse plosnite, gandaci, fluturi si muste (asa fac eu cand merg intr-o drumetie, ca timpul este doar al meu) si as mai fi stat,  da’ no…

era cam tarziu si mai avem ceva de mers asa ca m-am oprit doar cateva secunde cand am zarit gandacul verde, pe-o frunza, la intrarea in padure; insa acum, cand ma gandesc ca-i un Osmoderma posibil sa fie chiar eremita ma incearca, asa cu zambet, regretele ca nu l-am intors, sa-l pozez bine de tot… si pe fata si pe dos, ca sigur n-o sa mai am un asa noroc 🙂

Cu putere

sufla vantul de ieri si nu s-a oprit nici asta noapte, o noapte senina, cu stele si luna; citesc aventura unui muritor pornit in Tara Zanelor, sa aduca o stea cazatoare ce-o promisese unei fete frumoase 🙂

„Se uită la stele: acestea îi părură a fi dansatoare, mândre şi graţioase, care executau un dans de-o complexitate infinită. Îşi imagină că poate să zărească figurile stelelor. Acestea erau palide şi zâmbeau cu blândeţe, de parcă petrecuseră prea mult timp deasupra lumii, privind strădania, bucuria şi durerea oamenilor de sub ele, şi nu se puteau împiedica să nu se amuze de fiecare dată când un omuleţ se credea centrul universului – aşa cum facem fiecare dintre noi.”

insotita de sunetul vantului de afara, cu zambet parcurg, pagina dupa pagina, aventura magica presarata cu pulbere de stele 🙂

In zori

nici urma de e ceata si se zareste o geana de lumina pe cer 🙂

spre amiaza, m-am dus pe deal unde, cu lacrimi in ochi, eii nuu… nu-s cu motiv ci-s de la vantul rece si neostoit ce duce norii spre sud c-o viteza ametitoare, m-am plimbat la pas o vreme; o fi devreme sau nu pentru corn, sigur ca nu infloreste pana la Craciun insa incet se umfla mugurii florali 🙂