Pe frunzele ude

calc usor, nici un zgomot nu se aude caci gandurile mele au ramas intr-o zi de vineri depanate intr-un ghem, la intrarea in padure 🙂

vad ciuperci pe care le stiu, incerc sa le surprind formele si frumusetea iar la grupul de ghebe si la pastravul de fag, argumentele mele pro si contra (de a le culege) s-au batut cap in cap si sigur ca cele cu n-am au fost mai amuzante si-au castigat asa ca toate au ramas acolo… pana data viitoare 🙂

Un cer albastru

si zgomotele din sat m-au scos din curte tarziu, dupa-amiaza; fara tinta m-am tot dus, prin padure pana sus fara s-ascult un gand care, mai in gluma, mai in serios, la fiecare bifurcatie, urla sa fac stanga-mprejur 🙂

ma asez in cel mai inalt punct si dupa un moment de liniste, ma aud strigata pe nume… ma intorc surprinsa, ma uit la oameni si zambesc; zambeam si pentru ca… in sinea mea, eu ma miram de ce nu simt si bucurie 🙂

Ma indrept

spre o parte a padurii prin care n-am mai fost si prin care, la prima vedere, nu pare ca e ceva de vazut, in februarie 🙂

sub scoarta desfacuta a catorva copaci cazuti pe sol, se vad diverse larve si-am fost surprinsa sa vad cateva insecte din familia Machilidae si pe-un trunchi, un grup de ciuperci mici, Apioperdon pyriforme 🙂