statusem intr-o zi de mai intr-o poiana cu urzici, uitandu-ma dupa diverse plosnite, gandaci, fluturi si muste (asa fac eu cand merg intr-o drumetie, ca timpul este doar al meu) si as mai fi stat, da’ no…
era cam tarziu si mai avem ceva de mers asa ca m-am oprit doar cateva secunde cand am zarit gandacul verde, pe-o frunza, la intrarea in padure; insa acum, cand ma gandesc ca-i un Osmoderma posibil sa fie chiar eremita ma incearca, asa cu zambet, regretele ca nu l-am intors, sa-l pozez bine de tot… si pe fata si pe dos, ca sigur n-o sa mai am un asa noroc 🙂