Aproape de amiaza

ne-am pornit la drum, cu voie buna si soare pe cer si ne-a fost bine, c-am mers mai mult prin padure iar pe sus adia vantul 🙂

de data asta, am fost cuminte si nu m-am (prea) abatut de la traseu iar cand intalneam oameni zambeam, pentru ca cei cu care eram dadeau primii buna ziua 🙂 – ca eu n-o fac, de obicei; pe dealurile din jurul satului infloreste liliuța, semn clar ca a venit vacanta si desigur, vara 🙂

Ies pe deal

spre seara cand norii s-au dus la vale si ma bucur de natura pura in adierea vantului, cantec de pasari, greieri si de alte ortopteere, gasesc 3-4 ciuperci de camp pe care de data asta, le adun 🙂

in padure se vad orhidee, gasesc cativa galbiori pe care clar, nu-i las si apoi, ca o ironie, gasesc o multime de hribi 🙂 pai, de cand ma stiu n-am gasit atatia la o iesire si culegand unul cate unul, ma trezesc zambind la un gand… moment in care fac stanga-imprejur si-mi continui drumul ca deja am prea multe ciuperci si-s prea grele (de carat) pentru mine 🙂

Ca o mierla neagra

in plina ploaie m-am zburlit si neagra de ciuda m-am facut 🙁 un moment de tristete si neputinta ca stiu: nu pot schimba nimic… povestea e lunga 🙂

un loc cu o diversitate minunata si asa ramane chiar daca o mare parte sunt strivite, culcate la pamant, mancate de… vaci, capre si oi, s.a.m.d.