Ies pe deal

spre seara cand norii s-au dus la vale si ma bucur de natura pura in adierea vantului, cantec de pasari, greieri si de alte ortopteere, gasesc 3-4 ciuperci de camp pe care de data asta, le adun 🙂

in padure se vad orhidee, gasesc cativa galbiori pe care clar, nu-i las si apoi, ca o ironie, gasesc o multime de hribi 🙂 pai, de cand ma stiu n-am gasit atatia la o iesire si culegand unul cate unul, ma trezesc zambind la un gand… moment in care fac stanga-imprejur si-mi continui drumul ca deja am prea multe ciuperci si-s prea grele (de carat) pentru mine 🙂

Ca o mierla neagra

in plina ploaie m-am zburlit si neagra de ciuda m-am facut 🙁 un moment de tristete si neputinta ca stiu: nu pot schimba nimic… povestea e lunga 🙂

un loc cu o diversitate minunata si asa ramane chiar daca o mare parte sunt strivite, culcate la pamant, mancate de… vaci, capre si oi, s.a.m.d.

In padure

intr-un loc umbros, o soparla fara picioare, in mijlocul cararii; usor, cu o crenguta, i-am schimbat directia, ca nu se stie cine mai trecea pe acolo 🙂

la soare, in alta padure, inca un grup de moșișoare vazute in treacat; si nu, astea nu sunt (inca) pozele clare si frumoase, despre care  ziceam 🙂