Eii daaa,

azi, cautam lalele pestrite (Fritillaria montana) si cand le-am zarit, m-a lovit brusc un moment de nostalgie si gandul s-a dus, cu zambet, la o persoana draga mie si despre care stiu ca uneori, mai trece pe aici  🙂

„Dacă vrei să ştii adevărul despre cine eşti, mergi pe jos până la cineva care nu-ţi ştie numele. Călătoria e cea mai bună rampă, cel mai mare profesor, mai amară ca un medicament, mai crudă decât oglinda. O bucată lungă de drum te va învăţa mai multe despre tine însuţi decât o sută de ani de introspecţie liniştită.”

P.S:  :) din motive personale, am inchis comentariile aici insa daca ai un gand pe care vrei sa mi-l transmiti in legatura cu aceasta poveste, foloseste e-mailul din Contact sau altele, daca le ai :)

Mai incet

ca un melc am mers azi ca fiind duminica, nici prin gand nu mi-a trecut sa stau acasa insa mi-am promis sa n-am idei crete pentru ca stiam exact unde vreau sa ajung si ce vreau sa gasesc acolo 🙂

sigur ca am fost tentata s-o iau de-a dreptul, pieptis pe stanci ca de data asta aveam papucii potriviti insa fara parazapezi m-am abtinut ca n-aveam chef sa dau peste o anume specie de reptile desi pana la final, tot mi-au iesit in cale doua soparle 🙂