Cu rucsacul

pregatit (pelerina, haina de vant, apa, adica cu mai multe lucruri decat imi iau de obicei) astept sa se termine furtuna din zori ca n-aveam de gand sa stau acasa intr-o zi de duminica;  ploaia a trecut insa vantul nu s-a oprit si de cand ma stiu, nu m-a suflat atat de crancen toata ziua 🙂

fara graba, in ritmul meu cel lent (stiu, unii zic, asa zici tu ca-i lent :)) cobor dealul abrupt si traversez pieptis padurea ca asa vreau si ca pot si pana sus, doar greierii cantau prin iarba si-ntr-o padure am zarit o veverita 🙂

Poze

de imprumut, ca nu-s ale mele 🙂 facute aseara prin flora spontana si-n adierea vantului ce aducea miros de flori de camp, de salcam, de soc si iasomie 🙂

o poza cu ciuperci, putin neclara… eii nuu, nu din cauza vantului, ci pentru ca lipsesc niste incaltari de acolo, insa omida cu cornite e tare faina si despre ultima, nu zic nimic… ca mie, nu mi-a iesit ani de zile 🙂

M-am prins

tarziu ca ziua e cu rosu-n calendar si ca doar masina mea de tuns iarba suna prin sat 🙂 sigur, nu m-am oprit, insa am facut cateva pauze in care mi-am vazut merii si partea cu iarba mare din care eu nu ma mai vad…

si cum, intr-o ladita din beci aveam niste cartofi incoltiti, compostul pregatit, iarba verde proaspat tunsa, am mai pus de-o cultura de cartofi 🙂

La amiaza

 

ieri, caldura mare si eu cobor spre un loc in care m-am dus foarte des anul asta descoperind de fiecare data cate ceva, cu bucurie si mirare 🙂

asa va ramane mereu in mintea mea…   o diversitate de flori si culori, fluturi, alte insecte si care, imagine cu imagine, a devenit un tablou cu un peisaj, mereu in miscare 🙂

E a treia oara

in viata mea, cand… „de buna voie si nesilita de nimeni” 🙂  heeeii, nu va ganditi la chestii fix aiurea, ca e simplu: renunt la o parte din cartile mele; una cate una, dar nu toate ca sa fie clar, au ajuns rupte-n bucatele pe gramada de compost 🙂

le-am pastrat pe cele daruite de persoane dragi sau cumparate de mine in momente demne de tinut minte, din motive personale; sigur ca am si o poveste, de ce am facut-o si nu v-o spun acum insa daca voi, aveti ceva de zis, nu va sfiiti 🙂

Inteleg

ce cauta unele si as putea presupune ce cauta mustele prin soc ins  la altele m-am uitat, stiti voi… ca boul la poarta noua ?!?  🙂 🙂 🙂

cu cat vad mai multe, zi de zi, prin natura realizez ca sunt atat de departe de a intelege macar o mica parte, desi unii mai avizati, n-ar spune asta 🙂

Taiat drastic

asta iarna, socul din gradina adaposteste acum diverse insecte 🙂

e lipicios si de-a dreptul belicos cand trec prin apropiere si starnesc un roi de muste; pai, nici chiar asa, ca-i socul si gradina mea si socul era alocat de mine (ce gluma buna, nu?) pentru afide, furnici si buburuze 🙂 aseara, cu rabdare, sa nu starnesc toate mustele deodata, am aflat cine isi mai duce traiul pe acolo 🙂

Dupa asfintit

aseara, s-a pornit un vant aprig pe dealuri si-am ajuns acasa pe scurtatura, adica prin livada mare de la marginea satului 🙂

afundandu-ma prin iarba inalta, ce-n unele locuri trece cu mult de mijlocul meu,  vad plantele obisnuite ce-nfloresc in iunie la soare si cele ce cresc prin locuri umbroase 🙂