zambet si inspiratie
prin iarba mare sau printre alte plante din neamul lor, o multime de bulbuci neinfloriti; si m-am intors prin alt loc special sa vad crinii de padure 🙂
mai au putin si o sa fie, fiecare dintre ei, o splendoare 🙂
nu-s un fan al trandafirilor insa ma inclin in fata frumusetii lor; ieri, am stat minute in sir intr-un camp de trandafiri ce se plecau sub vant 🙂
cu putine flori, cei albi inca nu erau pe deplin infloriti iar cei rosii, mult mai putini, erau aproape trecuti 🙂
sa merg pe creasta, erau momente in care rafalele de vant te luau prin surprindere ca sa nu zic, de pe loc 🙂
sa fac poze, o adevarata provocare insa mi-a placut 🙂
pregatit (pelerina, haina de vant, apa, adica cu mai multe lucruri decat imi iau de obicei) astept sa se termine furtuna din zori ca n-aveam de gand sa stau acasa intr-o zi de duminica; ploaia a trecut insa vantul nu s-a oprit si de cand ma stiu, nu m-a suflat atat de crancen toata ziua 🙂
fara graba, in ritmul meu cel lent (stiu, unii zic, asa zici tu ca-i lent :)) cobor dealul abrupt si traversez pieptis padurea ca asa vreau si ca pot si pana sus, doar greierii cantau prin iarba si-ntr-o padure am zarit o veverita 🙂
v-o spun ca-i faina si incepe intr-o seara de iunie cand, stand la foc, afara, cineva din grup, ametit… eii nuu, nu de vin rosu sau de rom ci de farmecul noptii si al naturii, desigur, zice: ce fain se aud broastele cantand…
la rasarit pe cerul albastru, se pare ca prevestea ploaia care a venit la amiaza si m-a prins pe drumul spre casa 🙂
cineva mi-a amintit de dimineata ca am promis intr-o zi sa vad de niste rosii; pe drum am mai vazut niste caldaruse frumoase si cateva măselarițe 🙂
de imprumut, ca nu-s ale mele 🙂 facute aseara prin flora spontana si-n adierea vantului ce aducea miros de flori de camp, de salcam, de soc si iasomie 🙂
o poza cu ciuperci, putin neclara… eii nuu, nu din cauza vantului, ci pentru ca lipsesc niste incaltari de acolo, insa omida cu cornite e tare faina si despre ultima, nu zic nimic… ca mie, nu mi-a iesit ani de zile 🙂
pana aseara cat de profunda si frumoasa e inserarea ce cade pe deal 🙂
si cat de indestructibile sunt firele ce se intretaie intr-o prietenie 🙂
tarziu ca ziua e cu rosu-n calendar si ca doar masina mea de tuns iarba suna prin sat 🙂 sigur, nu m-am oprit, insa am facut cateva pauze in care mi-am vazut merii si partea cu iarba mare din care eu nu ma mai vad…
si cum, intr-o ladita din beci aveam niste cartofi incoltiti, compostul pregatit, iarba verde proaspat tunsa, am mai pus de-o cultura de cartofi 🙂
ieri, caldura mare si eu cobor spre un loc in care m-am dus foarte des anul asta descoperind de fiecare data cate ceva, cu bucurie si mirare 🙂
asa va ramane mereu in mintea mea… o diversitate de flori si culori, fluturi, alte insecte si care, imagine cu imagine, a devenit un tablou cu un peisaj, mereu in miscare 🙂
in viata mea, cand… „de buna voie si nesilita de nimeni” 🙂 heeeii, nu va ganditi la chestii fix aiurea, ca e simplu: renunt la o parte din cartile mele; una cate una, dar nu toate ca sa fie clar, au ajuns rupte-n bucatele pe gramada de compost 🙂
le-am pastrat pe cele daruite de persoane dragi sau cumparate de mine in momente demne de tinut minte, din motive personale; sigur ca am si o poveste, de ce am facut-o si nu v-o spun acum insa daca voi, aveti ceva de zis, nu va sfiiti 🙂
