Se unduiesc

usor firele subtiri de colilie si aproape aud, la Briza maxima, tremuratul florilor in adierea vantului si in linistea de acol0 🙂

m-am bucurat de peisaj insa nu multa vreme ca mi-a sunat telefonul; ca nu stiu cum se face ca ma prinde, mai mereu pe dealuri si ne-am pus la povesti pana cand soarele a disparut sub linia orizontului 🙂

Cu doua pungi

de patrunjel am plecat dimineata de acasa si am ajuns… pai, am ajuns in final, intr-o arie naturala protejata; clar ca fara patrunjel, povestea e lunga si nu v-o spun acum pe toata 🙂

prin iarba calcata de cireada de vaci am recunoscut, chiar daca-s uscate ca-i luna august, multe plante frumoase si sigur dupa ce va trece iarna o sa ma duc mai des 🙂