Intind mana

si tai cu un cutit mare, ceata deasa ce mi se aseaza in palma; o strang usor si-o transform intr-o picatura de apa pe care o las apoi sa cada, pe pamantul unei flori dintr-un ghiveci… imi ia ceva timp pana-mi ud toate florile si ceata tot nu se sfarseste…

no, cam asta fac de trei zile, tai ceata deasa cu cutitul si-o intrebuintez in cele mai ingenioase moduri 🙂 🙂 🙂

E vineri iar

si cobor agale pe drumul ud, de la ploaia marunta si deasa, care nu-mi place … eii, vorbesc de drum nu de ploaie; si cum nu va spun toata povestea (de unde si pana unde sau din ce motiv, am curatat un sant)

spun doar ca, la final, parea ca o piatra acoperita cu frunze, bloca curgerea apei sub podet si o trag usor cu sapa; surpriza insa, „piatra” mea ramane agatata de mal atat cat s-o vad bine, apoi se rasuceste si fara graba… dispare  🙂