E vineri

una insorita din septembrie si nuu, azi nu cobor dupa lapte ca am renuntat de tot si la al doilea furnizor, vinerea trecuta; deci e vineri si cobor pe drum cand, putin mai jos de casa mea m-apuca pentru o clipa doar… far’ sa ma dumiresc ce anume a fost ca am respirat adanc mi-a trecut, apoi m-a bufnit rasul ca am ajuns iar sa curat santurile  🙂

habar n-am de cate zile curge asa, c-a ajuns in centrul satului si nimeni n-a facut nimic; deci m-am intors dupa un ceas si cu sapa, am curatat menta din sant, ca ea era cauza 🙂 cumva, se pare ca natura e de vina mai mereu ca sta in calea confortului nostru, nu-i asa? 🙂 asta e povestea pe scurt ca nu vreau sa numar cati oameni au trecut pe acolo in timp ce eu savuram mirosul de menta si eram plina de noroi 🙂

E vineri iar

si cobor agale pe drumul ud, de la ploaia marunta si deasa, care nu-mi place … eii, vorbesc de drum nu de ploaie; si cum nu va spun toata povestea (de unde si pana unde sau din ce motiv, am curatat un sant)

spun doar ca, la final, parea ca o piatra acoperita cu frunze, bloca curgerea apei sub podet si o trag usor cu sapa; surpriza insa, „piatra” mea ramane agatata de mal atat cat s-o vad bine, apoi se rasuceste si fara graba… dispare  🙂