zambet si inspiratie
m-am dus si azi pana la padure; peste tot au inflorit tufele de porumbar, si-am descoperit un piersic, care nu-i intr-o gradina 🙂
pupezele (Lathyrus vernus) sunt pline de flori, o tataneasa cu flori galbene, (Symphytum tuberosum) urmeaza curand, iar la liziera, o multime de pasari mici, sigur ca-s pitulici, isi fac cuiburi prin frunzis 🙂
din vale, zapada s-a dus tarziu asa ca-i cam goala, singurele flori aparute sunt cele de crucea voinicului 🙂
urmarind paraiasul ies din padure si ma opresc la distanta de un scatiu ce bea incet apa, dintr-o balta; mai jos, spre sat gasesc si grupuri de păştiţe;
un rasarit frumos de soare, plimbarea de dimineata cand, stiti voi… nu e nimeni pe strada, m-am apucat de cele… 1001 de lucruri pe care le-am facut pe afara si la care nu prea am poze, ca mi-am zis: hai sa termin si ma duc 🙂
ieri, am fost pe deal vreo doua ceasuri (daa, am fost si in padure) si am vazut o gramada de galerii cu greieri la intrare, dar care se retrageau fix cu cateva secunde inainte de a-i poza; deci, dupa ultimul lucru facut afara (si de care sunt fooarte mandra) intalnesc in curtea mea, fix in calea mea… un greiere – motiv pentru care nu m-am mai dus sa gasesc unul pe deal si pentru restul zilei mi-am acordat privilegiul de a nu face nimic 🙂
tot teoretic, in zilele de vara, pe-o carare ingusta prin padure sa intalnesti si sa calci pe coada un sarpe mai lung de-un metru, ce sta la soare 🙂
hmm… tropăi furios sa se mute din calea ta sau il ocolesti frumos si-ti vezi de drum?!? 🙂
prin orice ochi de apa unde sunt broscute, va aparea la un moment dat si-un sarpe; sigur, nu in luna martie ci mai spre vara 🙂
cel din imagini statea linistit in balta lui pana l-am vazut eu, apoi fara graba s-a ascuns in padure 🙂
deja prin padure din covorul gros de frunze, o specie din genul Euphorbia ;
n-am vazut-o niciodata inflorita, un motiv bun sa mai trec 🙂
la pas si fara un scop anume, intr-o padure, ieri 🙂
intre iarna si primavara, in padure mereu este cate ceva de vazut 🙂
putin vantul in zori si acum ninge linistit; nu e soare dar e bine si o plimbare pana la padure la patru pasi inceti si fooarte inceti, ne-a priit 🙂
da, din nou avem putina zapada si pe fondul alb se vad usor si alte culori 🙂
se mai vede zapada si pe fondul frunzelor uscate ies in evidenta copacii; pe unele trunchiuri se vad lastari epicormici scurtati de caprioare, iar pe altele
veruci, iesite din diverse cauze din tesutul de pluta (Cambium cork) 🙂
a devenit mai putin necunoscuta pentru ca am vazut o particica din ea…
si ajungand la paraiasul din vale, mi-am pus in gand ca in viitor sa-l urmez pe firul apei, de jos in sus, spre izvor; e ceva realizabil, cam la fel cum am ajuns in timp, sa strabat la pas o mare mica parte din zona in care traiesc 🙂
de pe valea abrupta, pe-un drum ce s-a deschis in fata mea si de la care nu m-am abatut deloc de data asta nici in stanga, nici in dreapta (ca nu aveam papucii potriviti si stratul de frunze era inghetat la nivelul solului) 🙂
am tot coborat, zambind la frumusetea padurii, in decembrie 🙂
am ajuns la padurea din zare si de la marginea ei, printre varfuri, mi-am zarit curtea, ei nuu… nu si cainele c-ar fi fost prea de tot si foarte-foarte 🙂 tentatia de a schimba cateva reguli de siguranta pe care eu le respect cand ies in natura, a fost extrem de mare 🙂
am cantarit rapid, argumente pro si contra fata de fiecare dintre cele doua moduri posibile de a ajunge acasa si am ales sa trec valea abrupta, de-a latul printr-o padure total necunoscuta in loc sa o ocolesc de-a lungul, pe calea cea cunoscuta si sigura; singura dilema a fost drumul din padure-stiam ca exista dar nu si unde anume era…