De pe deal

ca sa ajung la un drum spre strada mea, am mereu nenumarate posibilitati si ieri, am coborat  pe valea unui paraias cu un motiv determinat, desigur 🙂

si-am ramas fara cuvinte la multimea orhideelor (pe care le stiam acolo dar nu de ordinul sutelor) si pentru o clipa m-am gandit: oare cata frumusete poate duce un om, dar am alungat repede gandul ca nu este intelept indicat, cel putin in cazul meu, sa provoc Universul; si bine am facut, ca nici nu mi-as fi putut imagina ce avea sa urmeze 🙂

Caldura mare

si-o multime de tantari prin padure, dis de dimineata dupa rasarit; ca sa nu stam fooaarte mult il las agatat de-un copacel si ma departez, delectandu-ma cu frumusetea orhideelor, care-s fara numar  🙂

sigur ca nu-l scap din ochi, insa la un moment dat cainele meu isi ridica botul adulmecand… iar eu aud din ce in ce mai aproape, zgomot de frunze uscate si crengi rupte… ups! 🙂

Pe drum

eu, ca am papuci si pe langa gard dansul, ca e descult, ajungem la padure odata cu rasaritul soarelui 🙂

pe drumul laturalnic, in urma furtunii de ieri au ramas pietre dezgolite, pe marginea lui e plin de tremurici (Briza maxima) si mai sus, la liziera grupuri de orhidee (Cephalanthera damasonium) 🙂