Se unduiesc

usor firele subtiri de colilie si aproape aud, la Briza maxima, tremuratul florilor in adierea vantului si in linistea de acol0 🙂

m-am bucurat de peisaj insa nu multa vreme ca mi-a sunat telefonul; ca nu stiu cum se face ca ma prinde, mai mereu pe dealuri si ne-am pus la povesti pana cand soarele a disparut sub linia orizontului 🙂

Pe drum

eu, ca am papuci si pe langa gard dansul, ca e descult, ajungem la padure odata cu rasaritul soarelui 🙂

pe drumul laturalnic, in urma furtunii de ieri au ramas pietre dezgolite, pe marginea lui e plin de tremurici (Briza maxima) si mai sus, la liziera grupuri de orhidee (Cephalanthera damasonium) 🙂