Dupa povestea

din martie cuu… „pretul mocovului” pe care nu mi-l permit eu prin sat m-am motivat si pe bucatica de teren pe care pana anul trecut era plina de diversitate biologica, am semanat morcovi si ceapa 🙂

asta dupa ce am scos radacinile de pir, dupa ce am mutat pamantul in curte si l-am inlocuit cu compost; posibil sa am o recolta buna, dar am ramas cu un sentiment de „pierdere” in ecosistem ca-n locul ala se ascundeau broscute, carabi, soparle si multe, multe altele  🙂

Cu invitatie

notata din timp in agenda dintr-un motiv bine determinat, la sfarsit de aprilie am colindat la pas dealurile din zona, alaturi de… o persoana 🙂

la fiecare pas a fost zambet, uimire si mirare, tacere sau povesti frumoase intrerupte uneori cu… „de ce?!?” 🙂 si completate apoi cu alte povesti… care-au tinut fix trei zile si trei nopti ca-n orice minune 🙂

P.S:  :) din motive personale, am inchis comentariile aici dar daca ai un gand pe care vrei sa mi-l transmiti in legatura cu aceasta poveste, foloseste e-mailul din Contact sau altele, daca le ai :)

In grupuri mici

i-am zarit de la distanta si parca nu-mi venea sa cred; dar daa, sunt irisi pitici iar irisii sunt flori cu rezonante puternice in interiorul meu; fara motiv si fara nici o explicatie sunt dintotdeauna  florile mele preferate 🙂

am vazut si prin alte locuri irisi care cresc spontan dar pe cei de acum nu i-am mai intalnit;  Iris ruthenica din familia Iridaceae cu denumirea populara de irisul maghiar 🙂

Vina

sigur, e a gusterilor ca eu i-am lasat asa si i-am gasit… altfel, moment in care m-am oprit din treaba ce-o faceam fiind extrem de curioasa recunosc, ei nuu… nu ce anume urmau sa faca ca asta stiam, ci cum procedeaza 🙂

no si acum puteti incerca… sa ma mituiti in fel si chip si tot nu va spun ce-a urmat 🙂  🙂  🙂

In sfarsit

imi ies la numaratoare toti gusterii masculi prin curtea mea, ca si-au ocupat locurile si delimitat teritoriile la fel ca-n anii trecuti; si-au aparut si femele separat si ii vad deja in perechi;

primavara asta, am vazut pe cineva imblanzind un guster; pare fooarte usor de facut dar recunosc, ca mie mi-ar fi fooarte greu sa prind unul 🙂

O frantura… de poveste!

dintr-o dimineata cand eu udam gradina sub privirile unui musafir ce iesise mai devreme (decat ceilalti) pe afara si povesteam despre una-alta, despre cum creste vegetatia fara masura dupa o zi-doua de ploi, cand aud: „maaai, tie ti-ar trebui aici o capra!„; cu mintea mea de ardeleanca procesez si imi imaginez fooarte rapid cum capra aia mi-ar devasta toata gradina si intreb: „sii… ce sa fac eu cu ea aici?!”; zambind sugubat zice intr-un grai molcom, moldovenesc : „s’ai si tu cu cin’ sa vorbiesti dimineata„; no, abtinandu-ma sa nu bufnesc in ras, stau putin pe ganduri si incep: „...me!, …be!, …meee!, …beee!, …meeheehe!, …beeeheehe!. Oo… ieee 🙂 ce-mi place! Suna bine si cred c-as putea !

Continuă lectura „O frantura… de poveste!”