Un sarpe de alun

statea la soare fix in mijlocul drumului circulat de masini, chiar nu stiu ce era in mintea lui; l-am scos usor in vegetatie si mi-am vazut de drum…

un drum cu tufe frumoase de in albastru pe care l-am parasit curand intrand pe alt taram atat de divers, cel al naturii pure 🙂

Cu atentia

indreptata spre grupul de ciuperci nici macar nu l-am zarit ; dar el s-a pus in pozitie de aparare cand am intors ciuperca cu piciorul…

si n-a stat deloc la poze 🙂 daca ma miscam eu, se misca usor si el asa ca… nu mi-a dat de ales; l-am ridicat sa ma uit in ochii lui si dupa ce m-am lamurit, l-am lasat in pace 🙂

M-am minunat

intai de pata albastra de pe cer prin care patrundeau cateva raze, apoi de gugustiucii din par si de-un sarpe de alun (ca am doi) ce se ivea lin de sub pietre zarind in acelasi timp si botul cainelui, ce-adulmeca din beci…

pana m-am gandit eu (asa, vreo 5 min) sa fac si poze, cainele a iesit afara (dar a intrat iar) sarpele l-a simtit si s-a retras, pata albastra de pe cer a disparut si-a (re)inceput brusc, ploaia; si de atunci, sa tot fi trecut vreo doua ceasuri, inca ploua 🙂

Si-a facut aparitia

in sfarsit si sarpele de alun, ca zilele trecute ma gandeam ca nu-i mai am 🙂 dimineata, zarisem unul la locul obisnuit, prea departe sa-i fac o poza…

si putin mai devreme, dau de el sau poate e altul, intr-un loc neobisnuit si cainele n-avea treaba; expus si vulnerabil s-a agitat putin, disparand rapid sub un lemn dar l-am privit in voie si l-am lasat in pace, ca-i de-al casei 🙂