M-am minunat

intai de pata albastra de pe cer prin care patrundeau cateva raze, apoi de gugustiucii din par si de-un sarpe de alun (ca am doi) ce se ivea lin de sub pietre zarind in acelasi timp si botul cainelui, ce-adulmeca din beci…

pana m-am gandit eu (asa, vreo 5 min) sa fac si poze, cainele a iesit afara (dar a intrat iar) sarpele l-a simtit si s-a retras, pata albastra de pe cer a disparut si-a (re)inceput brusc, ploaia; si de atunci, sa tot fi trecut vreo doua ceasuri, inca ploua 🙂

Si-a facut aparitia

in sfarsit si sarpele de alun, ca zilele trecute ma gandeam ca nu-i mai am 🙂 dimineata, zarisem unul la locul obisnuit, prea departe sa-i fac o poza…

si putin mai devreme, dau de el sau poate e altul, intr-un loc neobisnuit si cainele n-avea treaba; expus si vulnerabil s-a agitat putin, disparand rapid sub un lemn dar l-am privit in voie si l-am lasat in pace, ca-i de-al casei 🙂