M-am minunat

intai de pata albastra de pe cer prin care patrundeau cateva raze, apoi de gugustiucii din par si de-un sarpe de alun (ca am doi) ce se ivea lin de sub pietre zarind in acelasi timp si botul cainelui, ce-adulmeca din beci…

pana m-am gandit eu (asa, vreo 5 min) sa fac si poze, cainele a iesit afara (dar a intrat iar) sarpele l-a simtit si s-a retras, pata albastra de pe cer a disparut si-a (re)inceput brusc, ploaia; si de atunci, sa tot fi trecut vreo doua ceasuri, inca ploua 🙂

Doar ploaia

deasa se aude pe-afara, azi si sufla vantul prin crengile parului in care, o pereche de gugustiuci l-au gasit potrivit sa-si faca un cuib;

mai trec primavara devreme prin partea de sus a satului dar de ramas, n-au ramas, pana acum; de mai mult de-o saptamana isi construiesc cuibul, ea sta pe cuib, el coboara pe sol si cauta o crenguta, o ia si i-o aduce cantand, ea ii raspunde si-si aseaza crenguta, apoi el canta si pleaca; si-o tin tot asa ca-s amuzant de enervanti, dar no… sunt gugustiuci  🙂