zambet si inspiratie
prima luna din calendar, pentru mine este luna in care neuronii mei, „se intorc ” din vacanta si „se pun” pe studiu 🙂
in cursul unui an, adun multa informatie si acum vine momentul s-o triez 🙂 unele informatii le uit, altele nu-mi folosesc, insa cele mai multe mi le reamintesc si le consolidez, citind din carti;
articolul de aici si apoi…
va enervati, va minunati, nu va mirati, etc., dar tot degeaba!
🙂 (n)-am uitat: gunoi;
de meri, ce se intinde pe cateva ha, cu randuri frumos aliniate in orice directie te-ai uita, gasesti… in primul rand, meri, normal 🙂 meri batrani, cred ca au zeci de ani, neingrijiti, plini de muschi si licheni, crengi uscate cu coaja dusa… e ca-n povestea cu fata mosului…
cu zambet si bucurie! 🙂
nu pentru ca, a trecut un an sau ca vine altul… ci pur si simplu, pentru ziua prezenta, cea care conteaza 🙂
sa fii senin/a precum cerul albastru, cald/a precum caldura soarelui, cu cei din jur si sa te bucuri de toate !
varza mea, aia cu „dilema”, nuu? daca nu, o gasiti aici... si varza si „dilema” 🙂 pai, azi le-am rezolvat pe ambele 🙂
am lasat-o atunci in pace, n-am facut-o „a la Cluj” (dar n-am renuntat la idee) si dupa fix o luna de zile, va arat ce s-a intamplat cu ea 🙂
acasa la mama sau in casa mea, nu a trecut nici o iarna fara salata de sfecla rosie (Beta vulgaris) 🙂 retetele sunt diferite de la „casa la casa”, dupa ce se fierbe/coace, se taie cuburi, felii sau se da pe razatoare, pe langa sare, otet, hrean care sunt elemente de baza, fiecare mai adauga ceva… eu de ex., o tai cubulete, pun crengute de cimbru, din ala romanesc cu miros si uneori miere (daca sfecla nu este dulce);
ieri cand era soare si zapada dusa 🙂 pozele nu mi-au prea iesit si ma gandeam sa-i mai vad si azi 🙂
de ieri s-a transformat in ploaie si peste noapte a „spalat” zapada 🙂
azi a fost o zi cu soare, cu temperaturi cu plus, cu cer albastru, cu brazi verzi, cu pasarelele vesele pentru ca, in sfarsit, gasesc mancare 🙂
sau rafuiala, intre cainele meu si parul din curte?! vom vedea in timp 🙂
de ceva vreme, cainele meu „marcheaza” sistematic tulpina parului; am vazut urme, dar nu l-am prins asupra faptului, pana azi 🙂 m-am uitat la el si l-am lasat in pace sa-si faca treaba, apoi l-am intrebat, fara sa ridic tonul, dar cu o anumita „nuanta”: „ce-ai facut?!„
printre brazi si pini 🙂
e alba, padurea e alba, satul e alb…
si a-nceput sa ninga 🙂
intr-o zona cu conifere, cu siguranta de Craciun, nu-ti doresti sa duci unul in casa 🙂 cel putin eu, nu-mi doresc;
pai nu are mai mult farmec, dupa ce zile intregi nu faci nimic… ( sa mananci si sa bei, sa te uiti la tv., se pune?! ca nu e, chiar „nimic” ) sa iesi in natura si sa-i vezi albi, frumosi impodobiti burnitati?