zambet si inspiratie
infipta in botul cainelui am gasit-o in 13 februarie si de atunci de cate ori se mai apropie de un musuroi de furnici, mai culege una-doua;
acum ca s-a mai incalzit, l-am tuns si l-am spalat bine de tot, drept urmare doarme dus in plin soare; urmeaza periatul si deparazitarea externa maine; deci atentie si la căpușe, cei care obisnuiti sa va plimbati pe dealuri 🙂
din ultimele zile a scos narcise, usturoi si prea devreme… broscute;
am fost musafir si am ignorat la maxim o pisica fitoasa intr-o seara dar ea a cedat prima 🙂 eii nuu, pisica nu-i a mea… doar catelul asta, ce ma ignora la maxim cand il trimit la adapost, ca azi ne-am trezit cu zapada 🙂
din curte si-n noiembrie pentru bunastarea catelului; ca nu-i place ploaia si se adaposteste, ba chiar si doarme noaptea, in cusca 🙂
are de facut cativa metri de la cusca pana la locul unde-i pun mancarea si apa si i se pare greu sa-si traga lantul cand i se agata intr-un smoc de iarba; moment in care se aseaza si staaa… ca-i mai simplu, nu ca nu mai poate 🙂
dintr-o dimineata cand eu udam gradina sub privirile unui musafir ce iesise mai devreme (decat ceilalti) pe afara si povesteam despre una-alta, despre cum creste vegetatia fara masura dupa o zi-doua de ploi, cand aud: „maaai, tie ti-ar trebui aici o capra!„; cu mintea mea de ardeleanca procesez si imi imaginez fooarte rapid cum capra aia mi-ar devasta toata gradina si intreb: „sii… ce sa fac eu cu ea aici?!”; zambind sugubat zice intr-un grai molcom, moldovenesc : „s’ai si tu cu cin’ sa vorbiesti dimineata„; no, abtinandu-ma sa nu bufnesc in ras, stau putin pe ganduri si incep: „...me!, …be!, …meee!, …beee!, …meeheehe!, …beeeheehe!. Oo… ieee 🙂 ce-mi place! Suna bine si cred c-as putea !„
iarna asta, mai multa ca-n alte ierni si lui ii place 🙂
il las in pace ca nu-l pot deloc convinge sa mearga la adapost 🙂
sufla vantul fara pauza si e racoare chiar si atunci cand e soare. E tare placut sa-ti faci de lucru pe afara spre bucuria cainelui meu, care atunci cand eu sunt prin preajma n-are nimic de pazit si pare sa cada intr-un somn adanc la umbra parului din curte, atat de adanc ca uneori… chiar si sforaie. Sii… intr-o astfel de zi, obisnuita si linistita, de pe strada se aude:
ca inca nu arata bine, curtea mea… mai exista o gramada de nisip, una de pietris, una de pamant, una-doua gramezi de pietre si un caine, care sapa gropi, pe unde vrea; in conditiile astea, de cine sau de ce, sa scap?!
cand afara sunt peste 25 de grade (adica, azi la soare) 🙂
si n-are de pazit nimic…
daca is afara, e „schimbul” meu 🙂
a cata oara, iarna asta? 🙂
ninge de ieri, sufla vantul, viscoleste, maturi degeaba…
din cand in cand, ma uit pe geam si curand o sa spun:
acolo era un caine! unde mi-e cainele?! 🙂
sau rafuiala, intre cainele meu si parul din curte?! vom vedea in timp 🙂
de ceva vreme, cainele meu „marcheaza” sistematic tulpina parului; am vazut urme, dar nu l-am prins asupra faptului, pana azi 🙂 m-am uitat la el si l-am lasat in pace sa-si faca treaba, apoi l-am intrebat, fara sa ridic tonul, dar cu o anumita „nuanta”: „ce-ai facut?!„
cu diploma care a trecut prin curtea mea (undeva la sfarsit de septembrie) mi-a facut instalatia de apa in casa, prilej cu care am vazut de ce este in stare fiecare 🙂 el mai mult, ca eu stiu de ce-s in stare 🙂
si chiar sforaie 🙂 mai da din picioare, mai strange din dinti, uneori mai viseaza; doarme sanatos, stie ca il pazesc eu, cand sunt pe afara 🙂
cand nu sunt, e atent, serios si sta de paza 🙂 mereu.