De pe deal

ca sa ajung la un drum spre strada mea, am mereu nenumarate posibilitati si ieri, am coborat  pe valea unui paraias cu un motiv determinat, desigur 🙂

si-am ramas fara cuvinte la multimea orhideelor (pe care le stiam acolo dar nu de ordinul sutelor) si pentru o clipa m-am gandit: oare cata frumusete poate duce un om, dar am alungat repede gandul ca nu este intelept indicat, cel putin in cazul meu, sa provoc Universul; si bine am facut, ca nici nu mi-as fi putut imagina ce avea sa urmeze 🙂

S-au perindat

ieri pe cer dusi de vant, o multime de nori si tunetele s-au tinut lant, dar n-a plouat, asa ca la un moment dat, am ales directia opusa si m-am dus… si

m-am tot dus, cu tunete la stanga pana cand picaturile mari de ploaie, m-au avertizat ca e mai intelept sa ma intorc; ei da, m-am intors, tot pe partea insorita, fara ploaie, plina de cimbrisor si de grozama (Genista sagitalis) 🙂

Prima dulceata

din roadele gradini, e cea din tijele de rubarba pe care le-am cules de cateva zile, reducand considerabil tufele; la salata de anul trecut, am taiat frunzele

de la nivelului solului, eii nuu, nu in urma sfatului dat de o persoana (aflata dincolo de gardul meu la cules de urzici pentru porci)”sa va spun ceva… daca taiati salata fara s-o scoateti cu radacina, ea bate iar” ci pentru ca am alta, de anul asta;  dar e un sfat bun si daca mi-ar fi spus si cum se culege salata in timp, zau ca as fi fost tentata, sa o intreb daca citeste armeria.bio  🙂