Armeria

am afirmat pe undeva si o sa cred mereu, ca viata si povestile adevarate sunt afara 🙂 astfel fiecare zi, devine pentru mine, o poveste 🙂

deci, intr-o dimineata, pornesc dintr-un maaare oras cu un microbuz de lux spre un oras mai mic, apoi dintr-un oras mai mic cu un microbuz cu mai putin lux, ajung in centrul unei comune 🙂 si de acolo spre destinatie, cu … un cal putere 🙂 primesc locul din dreapta si peste putina vreme, cu vantul prin plete, calul isi pierdea o parte din par …am zambit mereu 🙂

dupa mai multi kilometri, am hotarat sa parasim drumul principal, sa ocolim o parte din satul de destinatie…. sus un platou cu un peisaj superb in culori galben-verde-albastru, cantec de cuci si ciocarlii;

incet, schimbam peisajul si coboram spre sat, apoi urcam iar …in fata cazanului, drumul era blocat de un tractor;

facem si noi „escala” la cazan (asteptand sa se elibereze drumul) unde primim tuic … intai calul, normal, apoi restul 🙂

Prietena mea, C. ar rade in hohote, zicand : „Tu ai baut tuica” ?!  ei, nuuuu, am mirosit si n-am indraznit, apoi am „donat-o” calului si ce n-a baut calul, am pastrat-o pentru ea… ca maine, vine in vizita!!! 🙂