Planta sfântă a druizilor (1)

    Fructele, divers şi viu colorate, solitare când sunt mari, adunate în grape sau ciorchini când sunt mai mici, şi păstrate şi peste iarnă când culoarea lor face un contrast izbitor cu albul imaculat al zăpezii, îşi semnalizează de la distanţă prezenţa. Pieliţa colorată, miezul dulce sau făinos al fructului reprezintă o momeală irezistibilă. Ea ascunde sămânţa care asigură perpetuarea speciei.

    Şi această sămânţă trebuie să fie transportată cât mai departe de părinţi, pentru a evita concurenţa vitală. Acest oficiu şi-1 asumă în mod involuntar păsările care, consumând partea cărnoasă a fructului, răspândesc, fără voia lor, seminţele.                                                                                                                     Dintre plantele ornitochore (care se folosesc de păsări pentru răspândirea seminţelor) cea mai vestită este vâscul (Viscum album). La popoarele vechi, şi în special la populaţiile celtice, vâscul era considerat plantă sacră. Prezenţa acestei tufe veşnic verzi, aninată în copaci, era considerată de profeţii acestora, druizii, ca un semn al zeilor, iar pasărea care îi dădea târcoale – un trimis al cerului.             Fără îndoială că vâscul prezintă un deosebit interes ştiinţific. 

                                                                  (Tudor Opris, Curiozitati din natura)

va urma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.