la zgomotul neasteptat de pe pervazul ferestrei din spatele casei, zărind pentru o clipă o umbră ce dispare. Zâmbesc și puțin surprinsă deschid geamul uitandu-mă în toate direcțiile fără sa văd ceva anume, nici urme pe zăpadă nu sunt. Dar știu ca nu mi s-a părut așa că mă uit mai atentă spre un loc unde este o mică intrare în podul casei și daa… de acolo iesea un bot mic cu doi ochi vioi ce mă studiau, 🙂 Ne-am studiat reciproc câteva momente și apoi fiecare și-a văzut de treabă, ea în pod și eu pe afara.
După mai mult de-un ceas revenind în casă și auzind zgomot din pod, cobor scara… eii nuu, nu urc încet și fără zgomot că intrusa își vedea de treaba; 🙂 o zaresc de pe scara la lumina lanternei, aproape de mine, moment în care dispare… cobor de pe scara, ies pe terasa și-mi arat capul brusc de după perete; 🙂 veverita, (ca asta era) ce stătea în asteptare agătată de perete scoate un tipăt derutată si nu-și găsește direcția de fugă pe moment… dar își revine rapid si traversand peretele coboară pe zapadă la colțul casei unde se oprește, ne studiem iar câteva momente, apoi fără grabă trece în grădina de alături 🙂
pe acolo sunt multi pomi cu fructe neculese, plus nuci inalti din care nucile nu cad toamna și-si duc traiul nestingherite mai multe exemplare toata iarna 🙂 Vizita ei in podul casei mele pare intamplatoare, n-am nimic (de mancare) pe acolo… dar natura ramane mereu nedeslusită pentru noi, oamenii… sau pentru mine, cel putin 🙂