A vrut

in sus  spre deal si eu l-am dus in jos, apoi a vrut la dreapta spre camp iar eu l-am dus in stanga, pe drumul satului;

si n-a priceput de ce si nici n-a fost foarte fericit sa stea legat de-un gard sub privirile caraghioase curioase a unor… genuri de persoane, insa am fost cuminti si politicosi…. si ne-am descurcat bine, zic eu 🙂

La ultimul numar

pe strada mea, e o casa cu cerdac si loc de flori, probabil plina de viata candva;

acum, tacuta parca sta in asteptare, cu nucii ei imensi, cu tufele de iasomie si liliac, lalele ce inca cresc, dar nu mai vine nimeni… nici nepoti, nici stranepoti sa-i spuna povestea;

si casa ramane o poveste uitata, la fel cum vor ramane si povestile fiecaruia dintre noi, peste o vreme 🙂