pe strada mea, e o casa cu cerdac si loc de flori, probabil plina de viata candva;
acum, tacuta parca sta in asteptare, cu nucii ei imensi, cu tufele de iasomie si liliac, lalele ce inca cresc, dar nu mai vine nimeni… nici nepoti, nici stranepoti sa-i spuna povestea;
si casa ramane o poveste uitata, la fel cum vor ramane si povestile fiecaruia dintre noi, peste o vreme 🙂