zambet si inspiratie
suna frumos si bine pentru finalul povestilor pe armeria.bio 🙂
cu zambet si fara explicatii, va las sa va imaginati ce vreti…
P.S: :) din motive personale, am inchis comentariile aici insa daca ai un gand pe care vrei sa mi-l transmiti in legatura cu aceasta poveste, foloseste e-mailul din Contact sau altele, daca le ai :)
sufla vantul de ieri si nu s-a oprit nici asta noapte, o noapte senina, cu stele si luna; citesc aventura unui muritor pornit in Tara Zanelor, sa aduca o stea cazatoare ce-o promisese unei fete frumoase 🙂
„Se uită la stele: acestea îi părură a fi dansatoare, mândre şi graţioase, care executau un dans de-o complexitate infinită. Îşi imagină că poate să zărească figurile stelelor. Acestea erau palide şi zâmbeau cu blândeţe, de parcă petrecuseră prea mult timp deasupra lumii, privind strădania, bucuria şi durerea oamenilor de sub ele, şi nu se puteau împiedica să nu se amuze de fiecare dată când un omuleţ se credea centrul universului – aşa cum facem fiecare dintre noi.”
insotita de sunetul vantului de afara, cu zambet parcurg, pagina dupa pagina, aventura magica presarata cu pulbere de stele 🙂
de dimineata, ca-i duminca si ca-i frumoasa 🙂
Noapte dulce
EA SCOASE prin somn un geamăt slab. La capătul celuilalt pat, el, aşezat pe divan, citea sub conul de lumină al unei lămpi de noapte. Ridică privirea. Ea fu străbătută de un mic fior, scutură din cap ca şi când ar fi vrut să scape de ceva, deschise ochii şi-l fixă pe bărbat cu o expresie de stupoare, ca şi cum l-ar fi văzut pentru prima dată. Apoi zâmbi uşor.
— Ce e, dragă?
— Nimic, nu ştiu de ce simt un fel de nelinişte, de teamă.
— Eşti puţin obosită de călatorie, aşa e întotdeauna şi apoi ai puţină temperatură, nu te necăji, mâine dimineaţă n-o să mai ai nimic.
Ea tace pentru câteva secunde, fixându-l mereu cu ochii mari deschişi. Pentru ei, care veneau de la oraş, tăcerea bătrânei case de ţară era de-a dreptul exagerată. Un adevărat bloc ermetic de tăcere care părea să ascundă înlăuntrul lui o aşteptare, ca şi cum zidurile, grinzile, mobilele, totul şi-ar fi ţinut răsuflarea.
Apoi spuse, liniştită:
— Carlo, ce se întâmplă în grădină?
notata din timp in agenda dintr-un motiv bine determinat, la sfarsit de aprilie am colindat la pas dealurile din zona, alaturi de… o persoana 🙂
la fiecare pas a fost zambet, uimire si mirare, tacere sau povesti frumoase intrerupte uneori cu… „de ce?!?” 🙂 si completate apoi cu alte povesti… care-au tinut fix trei zile si trei nopti ca-n orice minune 🙂
P.S: :) din motive personale, am inchis comentariile aici dar daca ai un gand pe care vrei sa mi-l transmiti in legatura cu aceasta poveste, foloseste e-mailul din Contact sau altele, daca le ai :)
la inceput sau… un inceput de poveste;
de data asta nu o spun eu ci o face, pas cu pas, Octavian pe blogul lui, Cornul verde 🙂
ma bucur sa citesc povestile tuturor pentru ca fiecare poveste, e unica 🙂
mai de demult, din alte locuri, in mai multe parti, cu caini, diverse pasari si… cu ce-o mai iesi 🙂 ; mai specific ca ține de imaginatia fiecarui cititor de a o transforma in una frumoasa si amuzanta 🙂 si ca imaginile din poveste sunt luate din arhiva personala, de pe internet, asa ca orice asemanare cuu… alti caini, persoane sau vietuitoare cunoscute este intamplatoare 🙂
dupa cum ziceam, singurii cocosii si-au vazut de treaba vestind devreme, o noua zi… pai, nu mult dupa al treilea cantat al cocosilor si odata cu ivirea zorilor, pe creanga unui arin se aseza un starc cenusiu ( Ardea cinerea ) intrigat si curios la vederea berzei in tarcul pasarilor de curte caci incercase si el de multe ori sa se hraneasca cu pestii din balta, dar nici macar o data picioarele lui nu atinsera solul 🙂
mai de demult, din alte locuri, in mai multe parti, cu caini, diverse pasari si… cu ce-o mai iesi 🙂 ; mai specific ca ține de imaginatia fiecarui cititor de a o transforma in una frumoasa si amuzanta 🙂 si ca imaginile din poveste sunt luate din arhiva personala, de pe internet, asa ca orice asemanare cuu… alti caini, persoane sau vietuitoare cunoscute este intamplatoare 🙂
deci ramasesem la gaste… cand deodata, tooaaate odata amutira… caci la coltul casei statea plictisita de atata asteptare, schimbandu-si mereu pozitia- cand pe un picior cand pe altul, poate-poate o baga si pe ea cineva in seama… o barza (Ciconia ciconia) 🙂
mai de demult, din alte locuri, in mai multe parti, cu caini, diverse pasari si… cu ce-o mai iesi 🙂 ; mai specific ca ține de imaginatia fiecarui cititor de a o transforma in una frumoasa si amuzanta 🙂 si ca imaginile din poveste sunt luate din arhiva personala, de pe internet, asa ca orice asemanare cuu… alti caini, persoane sau vietuitoare cunoscute este intamplatoare 🙂
deci in ziua cu pricina, tura de noapte decurse fara probleme, dimineata a venit senina, soarele stralucea pe cerul albastru si pe proprietatea intinsa de-a lungul si de-a latul pe cateva ha, domnea armonia 🙂
mai de demult, din alte locuri, in mai multe parti, cu caini, cu diverse pasari si… cu ce-o mai iesi 🙂 ; mai specific, ca tine de imaginatia fiecarui cititor de a o transforma in una frumoasa si amuzanta 🙂 si ca imaginile din poveste sunt luate din arhiva personala, de pe internet, asa ca orice asemanare cuu… alti caini, persoane sau vietuitoare cunoscute este intamplatoare 🙂
deci junior fiind, a fost de paza zi si noapte, apoi in timp i s-a atribuit doar tura de noapte (adica, de cand se facea seara pana in zorii zilei urmatoare) 🙂 ; asa ca ziua dormea dus, pe unde-l apuca dimineata…
pe strada mea, e o casa cu cerdac si loc de flori, probabil plina de viata candva;
acum, tacuta parca sta in asteptare, cu nucii ei imensi, cu tufele de iasomie si liliac, lalele ce inca cresc, dar nu mai vine nimeni… nici nepoti, nici stranepoti sa-i spuna povestea;
si casa ramane o poveste uitata, la fel cum vor ramane si povestile fiecaruia dintre noi, peste o vreme 🙂
de cateva zile, zugravesc peretii… cu muzica la maxim (eii, fara boxe), ecouri ce se pierd în verdele de afara 🙂
întai pensula, apoi bidineaua, aluneca usor pe perete iar eu, mereu zambind, cu ganduri ce nu pot fi oprite, imi scriu povestea 🙂
orice poveste se scrie pe un perete, aaa…pe o coala alba, nu?!
a mea este una frumoasa, fara început și fara sfarsit…
daar la final, peretele ramane alb și eu … nuuuu, nu sunt alba… sunt doar o fila, dintr-o poveste (?! ) 🙂
P.S pentru cei care se (ma) intreaba unde am disparut, ce fac, etc., sunt bine, traiesc zilnic zambind, scriind (nu chiar la propriu) o poveste 🙂 a mea, desigur 🙂
am trecut prin acelasi loc, acum doua zile si cu siguranta, privirea mea, n-ar fi ignorat asa ceva, pentru ca nu erau 🙂
