cu mici detalii, la care m-am oprit azi si sigur, pe care poti sa nu le bagi in seama daca mintea iti e in alta parte 🙂
Etichetă: vasc
Ramase verzi
peste iarna se vad diverse plante prin partea cea mai de sus a padurii 🙂
si altele noi, de primavara, se itesc printre frunze sau iarba uscata 🙂
Primul buchet
de vâsc pe care il vad eu prin zona, ca in cativa ani n-am vazut niciunul 🙂
nu stiu pomul din prima (dupa coaja) ca-i fara frunze si nu-i unul fructifer;
Planta sfântă a druizilor (2)
Fără îndoială că vâscul prezintă un deosebit interes ştiinţific. Viaţa lui de semiparazit face în continuare obiectul unor cercetări ştiinţifice, iar complexa relaţie parazit-gazdă încă nu este complet limpezită. Nu mai puţin interesantă este calea prin care acesta se răspândeşte.
Planta sfântă a druizilor (1)
Fructele, divers şi viu colorate, solitare când sunt mari, adunate în grape sau ciorchini când sunt mai mici, şi păstrate şi peste iarnă când culoarea lor face un contrast izbitor cu albul imaculat al zăpezii, îşi semnalizează de la distanţă prezenţa. Pieliţa colorată, miezul dulce sau făinos al fructului reprezintă o momeală irezistibilă. Ea ascunde sămânţa care asigură perpetuarea speciei.