prin sat ca n-o latrau, nici n-o fugareau cainii, iar al meu dormea dus 🙂
oricum, vulpea era dincolo de gardul nostru si nu era deloc grabita 🙂
Amiaza linistita
O mierla neagra
se hranea ieri dimineata cu fructe de lemn câinesc (Ligustrum vulgare) din apropierea unui prun; sunt multe prin zona, raman peste iarna (sunt toxice
pentru om, deci nu le culege nimeni) dar e dificil pentru mierle sa ajunga la ele din cauza crengutelor scurte si subtiri pe care sunt dispuse;
Planta sfântă a druizilor (2)
Fără îndoială că vâscul prezintă un deosebit interes ştiinţific. Viaţa lui de semiparazit face în continuare obiectul unor cercetări ştiinţifice, iar complexa relaţie parazit-gazdă încă nu este complet limpezită. Nu mai puţin interesantă este calea prin care acesta se răspândeşte.
Au fost doi
țicleni (Sitta europaea) la masa azi, poate un mascul si o femela, dar nu i-am prins in imagini impreuna ca sa vad diferenta, unul era mereu in alerta;
poate l-a derutat ciocanitoarea cea cracanata, venita cam pe neasteptate 🙂
Duminica
ultima din ianuarie, cu soare si petice de cer albastru, cu zapada in strat nou, proaspata si alba peste tot; dar e deja obisnuita in peisaj 🙂
pe drum e ghetus, pe dealuri strat gros de zapada si astea ma cam limiteaza si ma tin in casa… si uite asa pentru o clipa m-apuca un dor de… ei nuu, nu de verde, ci unul de duca… dar imi trece repede 🙂
Planta sfântă a druizilor (1)
Fructele, divers şi viu colorate, solitare când sunt mari, adunate în grape sau ciorchini când sunt mai mici, şi păstrate şi peste iarnă când culoarea lor face un contrast izbitor cu albul imaculat al zăpezii, îşi semnalizează de la distanţă prezenţa. Pieliţa colorată, miezul dulce sau făinos al fructului reprezintă o momeală irezistibilă. Ea ascunde sămânţa care asigură perpetuarea speciei.
Lapovita
de ieri s-a transformat in ninsoare adevarata si-a durat o zi si-o noapte 🙂
azi, crengile pomilor sunt pline de zapada si pe jos 2o de cm in strat nou;
Tresar ușor
la zgomotul neasteptat de pe pervazul ferestrei din spatele casei, zărind pentru o clipă o umbră ce dispare. Zâmbesc și puțin surprinsă deschid geamul uitandu-mă în toate direcțiile fără sa văd ceva anume, nici urme pe zăpadă nu sunt. Dar știu ca nu mi s-a părut așa că mă uit mai atentă spre un loc unde este o mică intrare în podul casei și daa… de acolo iesea un bot mic cu doi ochi vioi ce mă studiau, 🙂 Ne-am studiat reciproc câteva momente și apoi fiecare și-a văzut de treabă, ea în pod și eu pe afara.
Pana ieri
spre seara cam asa a fost peisajul aproape o saptamana, pentru ca a nins zilnic cate putin sau mai mult in cursul noptiilor 🙂
dar de azi s-a ispravit, temperatura a crescut peste zero grade, zapada a cazut din pomi si e lapovita 🙂
Pitigoi
mici si zglobii, cate unul sau in grup, mereu curiosi si galagiosi „coloreaza” zilnic albul iernii 🙂
in numar mare si obisnuiti prin zona 🙂
Au profitat
din plin si cintezele alaturi de pitigoi si mierle, de hrana… suplimentara 🙂
e interesant sa le vezi cum se feresc de mierle dar ii ataca pe pitogoi si cum la cea mai mica miscare pe care o percep in jur isi iau zborul… nu foarte departe ca sa revin iar 🙂
Orezul furnicilor (2)
Pentru a da posibilitatea „cerealei” lor preferate să se dezvolte din plin, furnicile „plivesc” lanul. S-a crezut la început că ele folosesc pentru acest lucru fălcile ca să poată reteza tulpinile şi rădăcinile plantelor străine. Cercetări recente au dovedit că furnicile folosesc plivirea „chimică”, împroşcând substanţe hormonale care opresc dezvoltarea altei buruieni, fără să vatăme germenii de Aristida. Ceva mai mult, când ogorul este prea rar, furnicile iau grăunţe din câmpurile vecine şi le seamănă în jurul cuibului.