zambet si inspiratie
compasiune, va rog!
nu-mi suna bine definitia din DEX, asa ca luati-o cum … o intelegeti 🙂
pe strada mea, cu cateva minute in urma, urca o masina, deasupra pe portbagaj are o scara metalica 🙂 clar, nici nu trebuie sa vezi oamenii in salopete albastre, ca imediat gandul te duce la compania aia, aia care iti da lumina… aaa….nu opreste la mine, zambesc, se duce mai sus 🙂
de marar, cateva zile, in bagajul meu, multi kilometri.
asociez mirosul si gustul, cu prietenia 🙂 cu aceea care te duce la esenta, esenta fiecaruia!
cat marar pot sa iau, din gradina ta ?
cat vrei tu !!!
cum vrei sa-l tai?!
mi-e indiferent!!!
cand plec din casa lor, incui usa, apoi ii gasesc la serviciu unde predau cheia si spun: mi-am luat servetele, am mancat doua piersici, am luat doua carti (ale mele), n-am spalat canile de cafea, n-am facut patul…
ma uit la zambet, zambind … mi se raspunde: doar atat?!
imi iubesc prietenii si imi place mararul 🙂
culese intr-o zi de vara pentru o persoana fooaaarte, fooaaarte special(a)e !
persoana aia, mi-s io 🙂 🙂 🙂
despre rosii, intr-o buna dimineata, cu rasarit de soare, ciripit de pasarele, mult verde si liniste pe strada mea 🙂
nu era nici ora 7, aproape terminasem de udat gradina, cand o persoana ma saluta si ma intreba ce fac, raspund frumos si-mi vad de treaba 🙂
in momentul urmator aud: Vaaaiii, ce rosii mari aveti! Sunt mai mari ca ale noastre !
ma intorc surprinsa, ma uit la persoana si nu zic nimic 🙂 Imi mai spune inca o data, ca-s mai mari ca ale lor 🙂 crezand ca n-am auzit.
ridic din umeri, si-i raspund: Ce vreti sa va spun?! Chiar nu am nimic de zis!
mi-au trecut prin minte una-alta despre oameni, dar despre rosii, euuu chiar nu am nimic de zis 🙂
intr-o fitofarmacie (ce-mi place cum suna), dintr-un maaare oras ardelenesc, predominanta era mancarea pentru caini si pisici, dar e irelevant 🙂
in timp ce eu asteptam, frumos si cuminte, sa-mi vina randul, studiind accesoriile pentru catei, un domn respectabil cu mustata si parul carunte,
dupa ploaie…
doar zambet 🙂
masina, urca incet pe strada si pentru o clipa, doar o clipa, m-a cuprins asa un gand… „ca ar fi posibil sa-si fi pierdut increderea in mine, ca eu am plecat si el a ramas sau invers, ca a ramas sa-i fie bine, dar…. „
am alungat gandul si am zambit, am incredere ca am cladit moment cu moment, timpul petrecut impreuna, situatiile in care ne-am fost alaturi, iubirea neconditionata pe care am primit-o si am daruit-o si care mai exista, inca 🙂
am inchis poarta, ne-am privit, l-am luat in brate si mi-au dat lacrimile de bucuria regasirii 🙂
*D.A.R este cainele meu, ciobanesc caucazian cu pedigree 🙂
construit cu migala si pasiune, caramida cu caramida, de un mester 🙂
eu: hai mai, ca nici o firma de curierat nu vine pe aici 🙂
ea: o sa vina… 🙂 si da, a venit … cu rosii, de la Mirelun
pana n-o revendica altcineva, e a mea, ca sa fie clar!
stiam, ca voi ajunge sa scriu despre oameni si zambesc la asta, pentru ca dupa cum am mai spus, eu cred ca fiecare om are o parte buna, chiar daca in timp s-a ales praful din ea 🙂 aaa … a uitat de ea, din diverse motive sau experiente 🙂
de data asta !
ne-am intalnit, la coltul parcului si ne-am dus sa mancam laste (cu s de la sarpe :)) daca nu stiti ce sunt, is un fel de taietei mai lati, dar in final ne-am oprit la carbonara si un vin rosu sec, frantuzesc. Ca noo, suntem doua doamne si chiar suntem 🙂
am dezbatut multe subiecte, unele se pot spune, altele nu 🙂
primul, a fost scurt: „am 4 plantute, doua mie, doua tie”, (despre plantute…urmeaza o negociere dura! ) iar eu, am izbucnit in ras… n-o sa aveti parte de detalii, ca sa fie clar !
la un alt subiect, cu muuulte argumente, ca e mai repede nascuta, ca are mai multa experienta, ca muulte, muulte altele … si-a exprimat un punct de vedere clar si concis, privind comentariile pe bloguri, despre moderare, aprobare, dreptul la exprimare, stiti voi mai bine, ca eu is incepatoare !
raspunsul meu final a fost: daca imi spune 10 motive pentru si eu bifez 7, o sa las libere comentariile, dreptul la exprimare (chiar daca vei fi ignorat, uitat, neglijat, banat, etc.) 🙂
la primul subiect, daca n-ati inteles, Balaura,(ca despre ea vorbesc), a reusit sa produca 4 plantute de stevia rebaudiana bertoni.
prin ce metoda, nu vrea sa spuna! insa, am eu, asa o banuiala ca vrea sa-si vanda plantutele la licitatie !
Si ma bucur ca, pana nu-mi da 10 motive, nu poate spune nimic, nimic … 🙂 chiar nimic !
am afirmat pe undeva si o sa cred mereu, ca viata si povestile adevarate sunt afara 🙂 astfel fiecare zi, devine pentru mine, o poveste 🙂
deci, intr-o dimineata, pornesc dintr-un maaare oras cu un microbuz de lux spre un oras mai mic, apoi dintr-un oras mai mic cu un microbuz cu mai putin lux, ajung in centrul unei comune 🙂 si de acolo spre destinatie, cu … un cal putere 🙂 primesc locul din dreapta si peste putina vreme, cu vantul prin plete, calul isi pierdea o parte din par …am zambit mereu 🙂
dupa mai multi kilometri, am hotarat sa parasim drumul principal, sa ocolim o parte din satul de destinatie…. sus un platou cu un peisaj superb in culori galben-verde-albastru, cantec de cuci si ciocarlii;
incet, schimbam peisajul si coboram spre sat, apoi urcam iar …in fata cazanului, drumul era blocat de un tractor;
facem si noi „escala” la cazan (asteptand sa se elibereze drumul) unde primim tuic … intai calul, normal, apoi restul 🙂
Prietena mea, C. ar rade in hohote, zicand : „Tu ai baut tuica” ?! ei, nuuuu, am mirosit si n-am indraznit, apoi am „donat-o” calului si ce n-a baut calul, am pastrat-o pentru ea… ca maine, vine in vizita!!! 🙂