Pe oriunde

am fost zilele trecute am gasit, infipti in spini, greieri vii si de fiecare data, eii nuu, nu m-am mirat ca au iesit greierii ci m-am intrebat daca s-a intors deja sfranciocul sau poate n-a plecat deloc, desi e migrator?!

si-am fost mai atenta la cantecul pasarilor si azi am dovada ca in zona, e prezenta inca o specie – sfranciocul de iarna, Lanius excubitor 🙂

Pana asta vara

din halaul din imagine, apa dadea pe-afara; intr-o zi, un om cu stare a oprit definitiv risipa de apa si a ramas halaul plin doar cu apa murdara…

a stat asa pana curand caci ieri, am gasit doar resturi, melci si broscute moarte (care au trait si s-au inmultit pe acolo) dar de-acum, fara apa… ce sa mai zic… chiar si daca i-as fi explicat autorului, consecintele faptelor sale nu s-ar fi lasat induplecat, localnicii au afirmat, sus si tare ca noi, orasenii, nu putem schimba regulile rânduiala dintr-un sat…

O urare neasteptata

venita in ajun, mi-a adus o gramada de zambet si m-a emotionat pana la lacrimi… sigur, are in spate si-o poveste, pe care nu v-o spun acum 🙂

"prin pămîntul mucezit în pădurea de rugină

pîlpîie din loc în loc câte o boabă de rășină,

lumînare rătăcită printre arborii de scrum

priveghind în val de ceață nălucirile de drum,

fără zi și fără noapte picură prin shile șoapte,

piue păsări stinghere printre a liniștii unghere,

toate dorm în veșnicie vis pufos de colilie

iar în cerul mohorat, părăsit de ciocîrlie,

doar steluta-i călăuza-n anul nou ce va să vie"
                 La multi ani!

o urare frumoasa, pe care o daruiesc mai departe celor care colindati prin natura si nu numai, dorindu-va sa aveti fiecare in noul an…

o steluta calauzitoare  🙂