Autor: armeria

Putina

compasiune, va rog!

nu-mi suna bine definitia din DEX, asa ca luati-o cum … o intelegeti 🙂

pe strada mea, cu cateva minute in urma, urca o masina, deasupra pe portbagaj are o scara metalica 🙂 clar, nici nu trebuie sa vezi oamenii in salopete albastre, ca imediat gandul te duce la compania aia, aia care iti da lumina… aaa….nu opreste la mine, zambesc, se duce mai sus 🙂

Continuă lectura „Putina”

In alb

de cateva zile, zugravesc peretii… cu muzica la maxim (eii, fara boxe), ecouri ce se pierd în verdele de afara 🙂

întai pensula, apoi bidineaua, aluneca usor pe perete iar eu, mereu zambind, cu ganduri ce nu pot fi oprite, imi scriu povestea 🙂

orice poveste se scrie pe un perete, aaa…pe o coala alba, nu?!
a mea este una frumoasa, fara început și fara sfarsit…

daar la final, peretele ramane alb și eu … nuuuu, nu sunt alba… sunt doar o fila, dintr-o poveste (?! ) 🙂

P.S pentru cei care se (ma) intreaba unde am disparut, ce fac, etc., sunt bine, traiesc zilnic zambind, scriind (nu chiar la propriu) o poveste 🙂 a mea, desigur 🙂

Aroma

de marar, cateva zile, in bagajul meu, multi kilometri.

asociez mirosul si gustul, cu prietenia 🙂 cu aceea care te duce la esenta, esenta fiecaruia!

cat marar pot sa iau, din gradina ta ?

cat vrei tu !!!

cum vrei sa-l tai?!

mi-e indiferent!!!

cand plec din casa lor, incui usa, apoi ii gasesc la serviciu unde predau cheia si spun: mi-am luat servetele, am mancat doua piersici, am luat doua carti (ale mele), n-am spalat canile de cafea, n-am facut patul…

ma uit la zambet, zambind … mi se raspunde: doar atat?!

imi iubesc prietenii si imi place mararul 🙂

Constatare

despre rosii, intr-o buna dimineata, cu rasarit de soare, ciripit de pasarele, mult verde si liniste pe strada mea 🙂

nu era nici ora 7, aproape terminasem de udat gradina, cand o persoana ma saluta si ma intreba ce fac, raspund frumos si-mi vad de treaba 🙂

in momentul urmator aud: Vaaaiii, ce rosii mari aveti! Sunt mai mari ca ale noastre !

ma intorc surprinsa, ma uit la persoana si nu zic nimic 🙂 Imi mai spune inca o data, ca-s mai mari ca ale lor 🙂 crezand ca n-am auzit.

ridic din umeri, si-i raspund: Ce vreti sa va spun?! Chiar nu am nimic de zis!

mi-au trecut prin minte una-alta despre oameni, dar despre rosii, euuu chiar nu am nimic de zis 🙂

Fasolea

primavara asta, a iesit sau n-a iesit.

Intr-un loc, a iesit din prima, iar in restul locurilor, nici macar a treia oara. Ei, cand se intampla asta ( boabele, nu sunt de vina) te duci si te pui cu „burta pe carte” si-ti provoci neuronii, sa gaseasca o „cauza”. Pai, e clar, daca n-a iesit, tine de germinatie si rasarire, explicatia e simpla 🙂

Continuă lectura „Fasolea”