in viata mea, cand… „de buna voie si nesilita de nimeni” 🙂 heeeii, nu va ganditi la chestii fix aiurea, ca e simplu: renunt la o parte din cartile mele; una cate una, dar nu toate ca sa fie clar, au ajuns rupte-n bucatele pe gramada de compost 🙂
le-am pastrat pe cele daruite de persoane dragi sau cumparate de mine in momente demne de tinut minte, din motive personale; sigur ca am si o poveste, de ce am facut-o si nu v-o spun acum insa daca voi, aveti ceva de zis, nu va sfiiti 🙂
M-a bufnit risul cand am vazut. 🙂 Ai muncit ceva la ele. Sigur ca-s ale tale si le folosesti cum vrei, ce sa fie de zis? 🙂
Dar merg in compost? Tu cum decizi ce hartie pui in compost? 🙂
daa, am muncit si am mai tras cu ochiul prin ele ca sa fac fiecare moment memorabil 🙂
la prima, m-a mustrat constiinta si m-a incercat o crunta parere de rau (ce gluma buna daca ma cunosti, nu?) ca cine o sa intre in casa mea si n-o sa vada carti o sa creada ca nu-s o intelectuala 🙁
(iti amintesti asta, da? 🙂 )
crezi ca… Cosbuc, Rebreanu, Slavici, Agarbiceanu, Minulescu, Goga, Arghezi, Cezar Petrescu, Zaharia Stancu, Tolstoi, etc., n-or fi destul de batrani ca sa mearga la compost? 🙂
Imi amintesc. 🙂 Si de refuzul tau constant de a folosi etichete. 🙂
A, batranetea nu-i intotdeauna criteriul, am cativa contemporani care-ar merge din biblioteca pana acolo, ma intrebam numai daca cerneala sau hartia nu contin lucruri nedorite care ar putea ajunge din compost in mancare, stii tu.
no, tu tot intreaba-te ca io i-am pus deja 🙂