Un mare număr de viespi parazite, grupate în familiile Ichneumonidae, Braconidae, Chalcididae ori Proctotnipidae, veşnic călătoare şi lipsite de viaţă socială, asigură existenţa progeniturii într-un mod original. […] In ce priveşte modul cum larvele de viespi reuşesc să conserve cât mai multă vreme hrana vie, ipoteza lui J.H. Fabre rămâne şi astăzi valabilă.
„In corpul oricărei vieţuitoare se află unele organe mai de trebuinţă decât altele la menţinerea vieţii. Aşa sunt inima şi creierul la animalele superioare; la omizi nu se află – ce-i drept – o inimă şi un creier la fel cu cele ale animalelor superioare; există însă organe asemănătoare, tot atât de necesare pentru viaţă. Dacă larvele iehneumonului, scotocind prin măruntaiele victimei lor, ar răni cumva aceste organe esenţiale, omida ar muri curând; larvele ar muri şi ele, căci au nevoie de alimente proaspete şi nu de carne stricată. Dacă viermişorii sfâşie cumva ceea ce nu trebuie, s-a terminat cu viaţa lor. Pentru a le da putinţa să trăiască, omida trebuie şi ea să trăiască; ea trebuie să-şi prelungească dureroasa existenţă până când ei vor fi gata să se metamorfozeze. Viermii care rod măruntaiele omizii respectă, deci, cu nespusă grijă fiecare organ trebuincios pentru menţinerea vieţii şi se hrănesc cu restul; ei deosebesc de minune ceea ce pot ataca de ceea ce trebuie, cruţat. ”
Pe drept cuvânt Henri Coupin, în Lesarts et les meliers chez les animaux, scria: „Nu găsiţi că ucigând un biet iepuraş cu un glonţ de puşcă sau sucind gâtul unei nefericite prepeliţe noi acţionăm ca nişte primitivi în comparaţie cu aceste mici insecte care, fără a şti nici anatomie, nici fiziologie, îşi tratează prăzile atât de ştiinţific, încât ele se conservă intacte şi suculente săptămâni întregi şi chiar ştiu să le mănânce timp de cincisprezece zile fără să le afecteze prospeţimea?”
(Tudor Opris, Bios, fragment)
Un comentariu la „Conserve de carne vie (2)”