zorile abia se ivesc cand noi iesim pe poarta, ca strada e luminata si oricum nu e nimeni pe ea sa ne vada; doar cainii de prin alte curti ne latra ca ne cam stiu obiceiul, asa ca nu ne putem tocmai furisa din sat, nici de data asta;
departe de sat in adierea vantului cad frunze din pomi, recunosc dupa cantec cateva pasarele si intrezaresc culori frumoase; ne asezam o vreme si simtim dimineata, fiecare in mod diferit (daca nu stii cum este, iesi din casa devreme, cand nu e nimeni pe strada :))
cand se lumineaza bine, pornim spre casa printre nucii cei mari (fara sa-mi umplu buzunarele, de data asta 🙂 ) zambind la frumusetea rasaritului de soare intr-o zi de zâmbătă sâmbătă, din octombrie 🙂
cainii de prin curti nu ne mai latra, doar la unele ferestre, perdelele sa lasa…