ajunsa musafir pe-un varf de deal, departe de cursuri de apa, isca niste intrebari in mintea noastra si ramanem fara raspunsuri desi ne uitam la ea, ea se uita la noi si desigur, tace; as zice, asa intr-o doara, ca-i Emys orbicularis insa nu ma pricep prea bine la broscutele astea 🙂
si-n soarele amiezii ea s-a dus spre apa mâloasa iar noi ne-am pus la povesti, adunand prune bune din pruni solitari crescuti la margini de pârloage 🙂