de dimineata prin pod, ma uit la cateva viespi care de abia se mai misca apoi scot capul afara prin locul unei tigle ridicate, pe unde patrunde lumina si privesc orizontul… e un moment unic pe care-l simt insa nu vreau sa-l descriu ca e doar al meu si nu vreau sa-l impartasesc cu nimeni 🙂 si-n gand imi vine ” eu nu strivesc corola de minuni a lumii” si oricat ma caznesc sa-mi amintesc… ca stiu sigur c-am memorat poezia candva, nu stiu ce versuri mai urmeaza 🙂
o caut pe internet (volumul meu de poezii a ajuns pe gramada de compost) si zambesc ca de-abia acum inteleg versurile si cred cu adevarat ca una dintre cele mai frumoase minuni de pe lume este omul 🙂 eii, stati asa… ma refer la cel care vrea, care alege sa fie…