In patru ani

nu m-am dat pe brazdă, cum mi s-a prezis initial; fără absolut nici un ajutor din partea mea, localnicii s-au încurcat și chiar s-au pierdut de tot în povești incalcite, tesute cu fire colorate in jurul persoanei mele; nu le știu pe toate de la cap la coadă dar pe cele auzite, zău ca nici măcar eu, cu toată imaginatia mea, n-as fi reușit să le inventez 🙂

in schimb, eu am reușit după multă vreme să asociez fiecare persoană cu casa in care locuiește sau invers, le știu unora numele mic, la putini si numele de familie; mai stiu si care cu care sunt neamuri și sunt renumită ca nu dau „buna ziua” cand trec pe drum 🙂 eii, stati asa… stau de vorba cu unii oameni si sunt inaccesibilă pentru altii, salut prima doar doamnele in varstă si le intreb de sănătate, dar atat;  restul persoanelor- dacă mă salută bine, dacă nu la fel de bine, pentru mine 🙂

după patru ani, pot să afirm că relatiile mele cu localnici s-au așezat pe un făgaș de normalitate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.