Un mare număr de viespi parazite, grupate în familiile Ichneumonidae, Braconidae, Chalcididae ori Proctotnipidae, veşnic călătoare şi lipsite de viaţă socială, asigură existenţa progeniturii într-un mod original. Viespile care sapă căsuţe în pământ sau construiesc cuibul pe ziduri aşază o conservă „vie” lângă ou, după care căpăcesc locuinţa. Altele, care nu sunt înzestrate cu instinctul constructiv, îşi introduc pur şi simplu ouăle într-o conservă „vie”, unde larva îşi va duce viaţa ca într-o adevărată pensiune. […]
Ichneumonidele, ce fac parte din categoria viespilor care nu-şi construiesc căsuţe, dau dovadă de un meşteşug dus pe o treaptă şi mai înaltă de perfecţiune.
Ichneumonul planează deasupra cetei de omizi. Cu o iuţeală ameţitoare se năpusteşte asupra celei alese, îşi înfige tariera şi depune un ou. Celelalte omizi sunt atacate la fel, una câte una, până când ichneumonul și-a terminat ponta.
Omizile înţepate îşi continuă activitatea. Inţepătura nu este nici otrăvitoare, nici prea dureroasă. Totul pare normal câteva zile, atâta vreme cât ouăle nu s-au deschis încă. Apoi omizile încep să dea semne de nelinişte. Eclozate, micile larve ale viespii încep să consume măruntaiele omizii parazitate, gazdele supravieţuiesc 12-15 zile; alteori omida, cruţată mai multă vreme, ajunge să devină crisalidă. In felul acesta, fără nici o muncă din partea lor, larvele care o locuiesc au un adăpost trainic pentru iarnă. Din aceste crisalide, roase pana la piele, ies primăvara ichneumoni nu fluturi.
(Tudor Opris, Bios, fragment)