iar prin sat ca intr-o zi de sambata de dimineata, in loc sa fiu in casa la Tv sau sa fac prajituri (cum ii sta bine unei doamne intr-o astfel de zi 🙂 🙂 🙂 ), eu umblu pe dealuri ori sunt pe-afara si cioplesc… pietre (va spun altadata, cum si de ce) spre nedumerirea vecinilor mei care vin de jos in sus, pe strada si arunca priviri peste priviri, peste si printre tufele de fasole catarate pe porumbul nu prea-nalt, ca poate-poate, or avea noroc si s-or dumiri ce fac eu pe-acolo…
la adapostul gradinii, ei nu ma vad, dar cainele meu ma avertizeaza cu un marait ca cineva este prin zona, ridic privirea si-l zaresc (pe vecin) si-mi vad de treaba mai departe, zambind si fredonand… stiti voi…
Vecine, domnule, straine,
Nu înteleg ce-aveti cu mine
…………………………………………
În sus ce e? În jos-nimic
În jos ce e? În sus-nimic.
Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos si nu-i dezic
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.
doar ca, de data asta, chiar inteleg ce au cu mine si dupa ce-mi termin din treaba, uite asa brusc, ma mustra constiinta c-am stricat linistea vecinilor mei si-mi zic ” hai sa fiu si eu o doamna azi si sa ma duc… „, eii nuu, nu sa fac prajituri, doar m-am dus… si-am cules mere 🙂 ;
desigur, as putea sa le pun intr-o prajitura, dar numai la gandul ca voi fi nevoita s-o si mananc, ma-nspaimant de-a dreptul si zambesc 🙂 ; daa, as putea, de ce nu?! s-o daruiesc vecinilor, daca as gasi un motiv…. unul singur 🙂
„Si-acuma va implor zâmbiti
În lumea plina de urmari”