Prin preriile americane trăieşte vestita furnică-agricultor (Pogqmyrex), rudă cu furnicile noastre negre. In jurul furnicarului, asemănător unei cupole, se întinde o tarla pe care creşte o graminee specifică ţinutului, Aristida stricta, numita de localnici „orezul furnicilor”.
E o plantă înaltă cam de un metru, cu un spic mustăcios care, spre miezul verii, este încărcat cu seminţe mici, tari şi alburii, asemănătoare oarecum cu boabele de orez. ecenii întregi, savanţii au studiat aceasta simbioză, care a prilejuit furnicilor câteva adaptări etologice, deci de comportament, întradevăr senzaţionale. Aristida– ca plantă, are o calitate şi un defect. Calitatea o reprezintă boabele ei bogate în amidon şi greu atacate de ciuperci, iar defectul, slaba ei apărare la concurenţa speciilor din covorul vegetal din care face parte şi la atacul plantelor parazite şi semiparazite. Şansele ei de supra-vieţuire ar fi fost minime dacă nu intra în asociaţie cu furnicile Pogomyrex.
In raza micului ogor nu mai creşte nici o altă plantă. Faptul i-a uimit la început naturalişti. Mai apoi, studiindu-se viaţa furnicilor-agricultori, s-a văzut că ele au un rol hotărâtor în dispariţia celorlalte soiuri de buruieni.
(Tudor Opris, Bios)