Ingenioasele furnici şi-au asigurat o sursă constantă de hrană proaspătă din simbioza lor cu păduchii-de-frunze, homeoptere din subordinul Aphidina. Afidele, cum mai sunt numiţi păduchii-de-frunze, au o capacitate fantastică de înmulţire. Urmaşii unui singur afid ar putea să acopere într-un an întreaga suprafaţă a Pământului cu o peliculă de păduchi de plante. Noroc că aceste insecte au nenumăraţi duşmani, care acţionează ca un regulator biologic. Naturalistul german F. Huber, care le-a studiat prin 1961-1965, afirmă însă că la nivelul în care sunt consumaţi de duşmani, păduchii de plante ar fi trebuit să dispară de mult, dacă n-ar fi fost furnicile să-i ia sub ocrotirea lor. Afirmaţia părea cel puţin stranie, deşi încă de pe vremea lui Linne se ştia despre simbioza dintre furnici şi afide. Cercetările ulterioare (care se continuă şi astăzi) au constatat justeţea punctului de vedere al lui Huber. Furnicile acordă o îngrijire extraordinara acestor paduchi numiţi în popor: vacile furnicilor. Eroinele lui La Fontaine dovedesc a fi nişte „văcari” calificaţi. Stiu să-și strunească bine cirezile. Primăvara le mână la păşune, deoarece mugurii pomilor incep să se deschidă. Când afidele se inmulţesc prea mult şi nu mai încap pe pasune, furnicile le iau în fălci şi le mută pe alte ramuri sau pomi. Pentru a le păzi de numeroşii duşmani, mai ales de larvele de buburuze, de căpuşe şi de hemerobide, şi a le feri de prădălniciile altor neamuri de furnici, „văcarii” fac cordoane în jurul lor şi încing uneori bătălii aprige. Ca să-şi apere şi mai bine vacile, furnicile le construiesc din ţărână fină, întărită, nişte staule cocoţate pe tulpini. In aceste mici pavilioane de forma unei gogoşi de fluture cu diametrul de doi centimetri, furnicile îşi închid „vacile”, lăsând o deschizătură prin care doar crescătorul poate trece. Intre furnicar şi „staul” se stabileşte o strânsă comunicaţie. Pentru a ajunge mai degrabă şi mai de-a dreptul la fermă, furnicile construiesc mici şosele late de 1-2 cm şi lungi de 4-15 cm, din pământ bătătorit, câteodată boltite ca un tunel. Drumurile duc până la piciorul plantei, unde se găsesc staulele. Alteori, în loc de drumuri, ele construiesc canale de comunicaţie, legate direct de pavilioane.
(Tudor Opris, Bios )
va urma