n-am disparut nicaieri, dar saptamana asta, a fost atat de amuzanta si de cate ori ma apropiam de tastatura, incepeam sa rad 🙂 Clar, povestile de „genul asta” (la care eu rad, trei zile), trebuiesc spuse doar prietenilor, intr-un grai autentic ardelenesc cu subintelesurile specifice, asa ca am pus umorul la colt si trecem la lucruri serioase 🙂
nici nu le-am observat, dar mi-a trecut un gand, ca un fulger (greu de crezut, pentru un ardelean, nu?), de ce sunt albe si apoi le-am vazut.
este prima data, cand vad afide pe urzici.
m-am minunat la asa diversitate si am zambit, la intrebarea nerostita: „acum ca am rupt urzicile, ce vor face afidele si cum ma va „trage” natura de urechi?”
vom vedea… 🙂