Si-un comentariu

la  O gaita, care-i prea frumos ca sa nu fie pus intr-o poveste separata 🙂

Văzând cum stau lucrurile, am schimbat sfera de activitate şi m-am lansat în domeniul păsărilor sălbatice. Îmi amintesc şi acum de scandalul meu cu redactorul-şef al ziarului agricol Selsky Obzor, deputatul clerical Josef M. Kadlcak! Decupasem din revista engleză Country Life fotografia unei păsărele cocoţate într-un nuc. Am botezat-o „nuculeană”, aşa cum, în mod logic, n-aş fi stat o clipă la îndoială să scriu că pasărea care sta pe o creangă de ienupăr se numeşte „ienuperuţ”, sau la nevoie „ienuperuţă”. Şi să vedeţi ce s-a întâmplat… Domnul Kadlcak a îndrăznit să mă atace, printr-o carte poştală obişnuită, în care îmi atrăgea atenţia că pasărea respectivă nu era o „nuculeană”, ci o gaiţă, pasăre căreia în traducere germană îi spune Eichelhaher.

I-am scris o scrisoare în care i-am expus în întregime teoria mea despre „nuculeană”, împănându-mi expunerea cu multe înjurături şi citate inventate din Brehm. 

Deputatul Kadlcak mi-a răspuns în Selsky Obzor printr-un articol de fond.

Şeful meu, domnul Fuchs, se afla ca de obicei la cafenea şi citea gazetele de provincie, pentru că în ultima vreme începuse să urmărească cu multă atenţie aluziile pe care presa provincială le făcea la adresa captivantelor mele articole, apărute în Lumea animalelor. Când m-am dus la el, mi-a arătat ziarul cu pricina, Selsky Obzor, care se afla pe masă şi mi-a spus, aproape în şoaptă, privindu-mă cu ochii lui trişti, să citesc.

Am citit articolul cu glas tare în faţa întregii asistenţe din cafenea: „Onorată redacţie! Am atras atenţia că în ultima vreme revista dumneavoastră uzează de o terminologie neobişnuită şi neîntemeiată; că nu ţine seama îndeajuns de puritatea limbii cehe şi că inventează diferite specii de animale. Am prezentat proba zdrobitoare a faimoasei gaiţe, denumire străveche, folosită şi astăzi în mod curent, pe care redactorul dumneavoastră şi-a permis să o prezinte drept «nuculeană». Pentru a-mi sprijini afirmaţia, am arătat că denumirea folosită de redactorul dumneavoastră ar putea avea un temei în cuvântul german Eichelhaher care în traducere corectă este totuşi gaiţă.”

Gaiţă! repetă disperat patronul revistei.

Am continuat lectura, păstrându-mi sângele rece: „Drept răspuns, am primit din partea redactorului dumneavoastră o scrisoare foarte nepoliticoasă, cu caracter personal şi neprincipial, în care sunt etichetat drept «o vită ignorantă, demnă de condamnat», fapt care merită o sancţiune exemplară. Între oameni cuviincioşi, nu se răspunde în felul acesta la obiecţiuni concrete, de natură pur ştiinţifică. Aş fi foarte bucuros să ştiu care din noi doi anume este vită mai mare. Poate, ce-i drept, n-ar fi trebuit să-mi formulez obiecţiunile printr-o simplă carte poştală, ci printr-o scrisoare închisă; dar fiind mult prea copleşit cu munca, nu mi-am dat seama de acest amănunt; acum însă, după ieşirea grosolană a redactorului dumneavoastră, îmi permit să prezint cazul judecăţii publice.

Redactorul dumneavoastră se înşală amarnic socotind că sunt o vită ignorantă, care habar nu are cum se numeşte cutare sau cutare pasăre. Aflaţi, domnilor, că mă ocup cu ornitologia de ani şi ani de zile, dar nu din cărţi, ci studiind viaţa păsărilor în natură, având în colivii mai multe păsări decât a văzut vreodată redactorul dumneavoastră, de bună seamă un om închis în cârciumile şi localurile de desfrâu din Praga.

Cu toate că cele ce voi spune sunt lucruri secundare, socotesc totuşi că n-ar strica dacă redactorul dumneavoastră s-ar convinge mai întâi cui îi reproşează dobitocia; înainte ca invectiva să-i curgă din peniţă, să facă un drum până la Frydland în Moravia, lângă Mistek, unde până la apariţia acestui articol revista dumneavoastră era cumpărată.

De altfel, nu e vorba aici de o polemică personală cu un om iresponsabil, ci de o problemă de ştiinţă şi de aceea repet încă o dată că a inventa într-o traducere nume de păsări este un lucru nepermis, când avem cuvântul neaoş arhicunoscut gaiţă.”

Da, gaiţă! exclamă patronul meu cu o voce şi mai deznădăjduită.

Eu însă liniştit, nu m-am lăsat întrerupt şi am citit mai departe: „Asta-i curată neobrăzare din partea unor ignoranţi brutali. Cine a îndrăznit vreodată să-i spună gaiţei «nuculeană»? În lucrarea Păsările noastre, la pagina 148, veţi găsi denumirea latinească: Ganulus glandarius B. A.; aceasta este pasărea de care vă vorbesc – gaiţa.

Nu mă îndoiesc că redactorul revistei dumneavoastră va recunoaşte că îmi cunosc mai bine pasărea decât o poate cunoaşte un nespecialist. După profesorul doctor Bayer, pasărea de care vorbeşte dumnealui are denumirea latinească «mucifraga carycatectes B», iar acest B nu reprezintă, aşa cum mi-a scris redactorul dumneavoastră, începutul cuvântului bou. Ornitologii cehi cunosc numai gaiţa obişnuită şi nicidecum «nuculeana» dumneavoastră, pe care a inventat-o tocmai acest domn căruia, după propria lui teorie, îi aparţine iniţiala B, pe cartea de vizită. Aceasta este o ieşire pur personală, care nu schimbă cu nimic situaţia.

Gaiţa rămâne gaiţă chiar dacă redactorul de la Lumea animalelor s-ar întoarce cu curul în sus, şi asta dovedeşte cu câtă uşurinţă şi incompetenţă ştiu să scrie câteodată oamenii de teapa redactorului dumneavoastră, care îşi permite să-l falsifice în mod grosolan pe Brehm. Acest neobrăzat scrie că, după Brehm, gaiţa ar face parte din familia crocodilului, indicând pagina 452, unde se vorbeşte despre sprancioc (Lanius minor L.). Mai departe, acest ignorant, dacă îmi este permis să-l numesc astfel, referindu-se din nou la Brehm, afirmă că marele savant a clasificat gaiţa în grupa a cincisprezecea, a ciorilor, în timp ce Brehm a clasificat ciorile în grupa a 17-a din care fac parte corbul şi neamul stăncuţelor. Dumnealui a mers cu neruşinarea până acolo, încât a îndrăznit să mă facă şi pe mine stăncuţă (colaeus) şi neam de coţofană şi de ciori albastre, cu toate că la pagina respectivă din Brehm este vorba de gaiţele de pădure şi de coţofene pestriţe…”

Gaiţe de pădure! suspină, apucându-se cu mâinile de cap editorul revistei. Dă-mi articolul! Vreau să-l citesc singur.

M-am înspăimântat de vocea răguşită cu care citea: „Pasărea Colibri sau mierla turcească rămâne de asemenea în traducerea cehă Colibri, tot aşa cum sturzul rămâne sturz”.

Sturzului ar trebui să i se spună „ienupăruţ” sau „ienuperuţă”, domnule şef, am ţinut să subliniez eu, deoarece se hrăneşte cu sămânţă de ienupăr.

Domnul Fuchs trânti furios ziarul pe masă şi se băgă sub masa de biliard, bolborosind ultimele cuvinte, pe care le citise: „Turdus, Colibri”.

Nici un fel de gaiţă, urlă el de sub biliard. Nu-i adevărat, „nuculeană”! Feriţi-vă că muşc, domnilor!

În cele din urmă reuşiră să-l scoată de sub biliard, şi a treia zi muri de meningită, în sânul familiei.
Ultimele cuvinte pe care le rostise în ultima clipă de luciditate au fost: „Nu e vorba de interesul meu personal, ci de binele societăţii. Din acest punct de vedere vă rog să primiţi părerea mea în ceea ce priveşte…” şi-şi dădu ultima suflare.

Terminându-şi istorisirea, teteristul se adresă, calm, caporalului:

V-am spus toate astea ca să vă arăt că orice om poate ajunge uneori într-o situaţie încurcată şi să greşească!

Din toată expunerea, caporalul înţelese un singur lucru: că a greşit. De aceea se întoarse din nou spre fereastră, urmărind cu tristeţe peisajul care-i defila prin faţă. Un interes mai mare îi treziră cele povestite lui Švejk. Soldaţii din escortă se uitau prosteşte unul la altul.

             ( Jaroslav Hašek , Peripeţiile bravului soldat Švejk în războiul mondial )

2 comentarii la „Si-un comentariu”

  1. Era exact ediția citită prima oară, primul meu Švejk, înfulecat pe nerăsuflate în două-trei zile chiulite de la școală tocmai pentru asta. Era cam deteriorată: avea cotorul ros, colțuri îndoite, îi lipseau coperta și pagina de titlu. Titlul cărții și autorul, Jaroslav Hašek, erau scrise cu pixul pe prima pagină rămasă.
    ‒ Lipsește pagina de gardă, nu știm cine e traducătorul, am zis, mai mult ca să intru în vorbă cu anticarul.
    ‒ Jean Grosu, bineînțeles.
    ‒ Și de ce nu i-ați scris și lui numele?
    ‒ Nu e nevoie. Dacă e o carte din cehă, e clar că el e traducătorul
    .”
    http://www.viorelilisoi.ro/celebrul-anonim/

Dă-i un răspuns lui Octavian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.